Abcesul dentar – motivele pentru care trebuie să te prezinți urgent la medicul dentist

Un abces dentar este reprezentat de apariția locală a unei pungi cu puroi, fie în interiorul dintelui, la nivelul gingiilor sau al osului care susține dinții pe arcada dentară. Cauza principală a abcesului dentar o reprezintă infecția bacteriană, una dintre principalale cauze fiind igiena orală zilnică deficitară.


După cum știm, în cavintatea bucală triesc mii de bacterii care ajută la descompunerea resturilor alimentare și reglează ph-ul. În lipsa unui ritual corect de igienizare dentară zilnică, pe dinți se formează placa bacteriană și tartrul. Pe termen lung, tartrul poate favoriza apariția diferitelor afecțiuni la nivelul dinților și al țesuturilor moi.  


Ce trebuie să faci ca să eviți apariția unui abces dentar:

•    Urmează cu strictețe ritualul de igienizare zilnică a dinților la domiciliu
•    Evită sau limitează consumul de alimente și băuturi acidulate sau cu un conținut ridicat de zahăruri
•    Mergi la controalele periodice, de 2 ori pe an, la medicul stomatolog pentru a realiza un status dentar complet și a depista eventuale afecțiuni dentare care nu prezintă simptome, pentru moment
•    Ai grijă de sănătatea întregului organism. Un sistem imunitar slăbit reprezintă un teren favorabil apariției și altor afecțiuni

 

Simptome abces dentar

Un prim simptom al abcesului dentar este durerea intensă și continuă cu evoluție progresivă încă din primele ore după ce abcesul a apărut. În multe cazuri, infecția se poate extinde către urechi, maxilare sau chiar și la dinții vecini.
De aceea, este foarte important să vă adresați urgent medicului dentist, evitând automedicația.

Alte simptome ale abcesului dentar includ:
•    durerea de dinți sau de cap
•    apariția inflamației la nivelul țesuturilor moi și al feței
•    gingii înroșite
•    gust neplăcut în cavitatea bucală și halitoză
•    febră (uneori)
•    sensibilitatea dentară la nivel local
•    dintele sau dinții din zona în care s-a instalat abcesul devin ușor mobili

În cazurile severe pot apărea și spasme musculare la nivelul maxilarelor.

 

Tipuri de abces dentar:

•    Abces periapical (localizat la vârful rădăcinii dintelui, afectează pulpa dentară)
•    Abces parodontal (punga parodontală)
•    Abces gingival (localizat la nivelul gingiilor și al țesuturilor moi)

 

Cauzele apariției unui abces dentar

Cu toate că învelișul exterior al dintelui este dur, respectiv smalțul dentar, interiorul dintelui este format din țesuturi moi, vase de sânge și pulpa dentară. Iar, fără o îngrijire adecvată, pe suprafața dintelui pot apărea cariile dentare profunde care distrug smalțul și se extind la interiorul dintelui și provoacă infecția pulpei dentare.

Cele mai frecvente cauze care favorizează apariția infecției sunt:
•    Caria profundă
•    Afecțiuni parodontale
•    Pierderea dinților
•    Traumatismul dentar

 

Cum este tratat un abces dentar

Primul pas pentru un tratament eficient este reacția rapidă a pacientului! Abcesul dentar nu dispare de la sine și lăsat netratat el poate evolua negativ. Tratamentul standard în cazul unui abces dentar îl reprezintă eliminarea infecției cu ajutorul unei proceduri denumite drenaj, care presupune scoaterea puroiului din punga de infecție formată.

În funcție de localizarea abcesului și a severității infecției, tratamentele posibile pot include:
•    Incizie și drenajul puroiului
•    Obturația de canal la microscop
•    Extracția dintelui afectat (dacă acesta a fost sever afectat și nu mai poate fi salvat)

 

Există, totuși, și cazuri în care nu are niciun simptom. Acest lucru înseamnă că infecția a găsit un loc pentru drenaj.  În această situație, medicul stomatolog poate depista abcesul dentar în cadrul consultației de rutină, putând fi observat pe radiografia digitală.

De tratarea abcesului dentar se ocupă, de regulă, medicul endodont, care deține experiența pentru a rezolva cu succes cazul.

Post-intervenție, medicul coordonator poate recomanda pacientului tratament medicamentos pentru a se asigura că sănătatea generală a acestuia va fi protejată.

De asemenea, pentru reducerea temporară a senzației de durere sau disconfort, pacientului i se recomandă:

•    Evitarea alimentelor și băuturilor cald
•    Consumul de alimente și băuturi reci și moi
•    Evitarea mestcării alimentleor pe partea afectată
•    Utilizarea unei periuțe de dinți cu peri moi și evitarea folosirii aței dentare pe zona afectată

 

Aceste acțiuni nu reprezintă o soluție pe termen scurt, vizita la medicul dentist fiind extrem de importantă!

 

Citește mai multe pe același subiect

Pulpita dentară: ce este, simptome, cauze și metode de tratament

Pulpita dentară: ce este, simptome, cauze și metode de tratament

Rezecția apicală, intervenția care salvează dintele

Rezecția apicală, intervenția care salvează dintele

Dr. Erika Vasilescu - În endodonție, totul depinde de mine. Suntem eu, pacientul și afecțiunea pe care trebuie să o tratez

Dr. Erika Vasilescu - În endodonție, totul depinde de mine. Suntem eu, pacientul și afecțiunea pe care trebuie să o tratez