Dr. Dragoș Calangiu: "Stomatologia mi-a venit mănușă"

Ne-a introdus în poveste spunându-ne cum stomatologia l-a ales pe el și nu invers. Deși prima sa opțiune pentru facultate a fost medicina generală, contextul din ziua înscrierilor l-a făcut să dea o șansă stomatologiei. Pasionat de fizică, aeronave și biomecanică, Dr. Dragoș Calangiu consideră că medicina dentară i s-a potrivit perfect, iar specializarea în implantologie dentară s-a pliat pe formația sa tehnică. Încă din anul 2 de facultate mergea la cursurile de implantologie ale colegilor din anul 5.

 

Eram fascinat, mi se părea că implantologia era acea specializare care îți dădea soluții mult mai confortabile, mai elegante de a rezolva un caz.”

 

De aceea, pe parcursul celor mai bine de 16 ani de când profesează, Dr. Dragoș Calangiu s-a specializat internațional în implantologie dentară și acum împărtășește cunoștințele lui, fiind primul Referent Medical Bredent din România.

 

 

ECHIPA DENT ESTET

Când m-am alăturat echipei DENT ESTET făceam parte dintr-un mic grup de stomatologi care practicau implantologia dentară în România anilor '90. Am găsit la DENT ESTET locul acela în care se poate dezvolta orice inovație în stomatologie, în care oameni erau calzi, colaborau, erau amuzanți și doritori de nou.

Am găsit aici oameni ca mine. Iar dincolo de lipsa limitărilor tehnologice, faptul că am putut să mă dezvolt  pe implantologie dentară știind că am în spate colegi pregătiți care mă pot ajuta oricând la un caz complex, mi-a permis să mă dezvolt și să lucrez eficient.

 

 

SPECIALIZAREA

Mi-am dat seama că stomatologia seamănă mult cu bio-mecanica. Partea de implantologie este strict bio-mecanică. Treptat, cu multă practică alternată cu paritciparea la cursuri și congrese de referință, am reușit să mă dezvolt și să înțeleg mecanismele și structurile din spatele unei ramuri a stomatologiei care m-a captat complet de pe băncile facultății.

 

“Întotdeauna, ca profesionist, indiferent de meserie, este bine să ai filtrul experienței personale. Asta te ajută să privești anssamblul și să găsești soluțiile. La fel e și în implantologie!”

 

RELAȚIA CU PACIENȚII

Să zicem că începe ca de la pacient la pacient. Pentru că ar trebui să trecem totul prin filtrul propriei experiențe, consider că empatia și înțelegerea că tu, medicul, și pacientul mergeți împreună până la capăt pentru a obține cel mai bun rezultat, ajută să fie atinsă dorința aceea pentru care v-ați întâlnit de la început.

 

Să pui bariere în relația cu pacientul este cea mai mare traumă și nu va crea niciodată o relație de încredere.

 

OMUL DIN SPATELE MEDICULUI

Consider că cea mai mare realizare a mea este optimismul pe care reușesc să mi-l păstrez indiferent de situație. Iar acest lucru îl transmit mai departe, mulți pacienți mi-au rămas prieteni buni de-a lungul anilor. O altă mare pasiune este zborul. Momentan, urmez cursurile pentru brevet de pilot și încerc să le alternez cu timpul petrecut cu familia. Bineînțeles, imi place foarte mult să-mi petrec timpul cu fiul meu, să mă joc și să construiesc împreună cu el.

 

De când eram adolescent, am fost atras și de muzică. Am învățat să cânt la chitară singur, îmi plăcea și mă relaxa. La un moment dat, am cântat și într-o trupă. Observ că și fiul meu este pasionat de muzică și își dezvoltă continuu pasiunea asta. 

      

 

 

Citește mai multe pe același subiect

Stomatologia înseamnă muncă și foarte multă muncă

Stomatologia înseamnă muncă și foarte multă muncă

Comunicarea este lucrul care aduce succesul fiecărui tratament

Comunicarea este lucrul care aduce succesul fiecărui tratament

Mereu am privit zâmbetul ca o pictură în ansamblu - Dr. Ana Maria Drăgoi

Mereu am privit zâmbetul ca o pictură în ansamblu - Dr. Ana Maria Drăgoi