Echipa DENT ESTET

Dr. Vlad Gingulescu

Medic Stomatolog / Estetică Dentară

Dr. Vlad Gingulescu

Dr. Vlad Gingulescu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” în anul 1997. Cariera de medic dentist a început-o imediat după absolvirea facultății. Începând din 2011, s-a alăturat echipei DENT ESTET, iar acum este parte din echipa de medici stomatologi specializați în Estetică dentară. Este o persoană calmă, calitate apreciată și de către pacienții ale căror cazuri le coordonează cu succes.  

Motivul pentru care a optat pentru stomatologie a fost din dorința de a aduce zâmbetul pe chipul a cât mai multe persoane. Pentru dr. Vlad Gingulescu rețeta succesului profesional și personal constă în implicare, dedicare și dorința de continuă perfecționare.

Este pasionat de sporturile de iarnă, înot, motociclism și își face întotdeauna timp pentru o plimbare în natură. Momentele petrecute în familie și alături de prietenii apropiați îi aduc liniște și relaxare. Îi place să asculte muzică și își găsește zilnic câteva clipe pentru a citi. Motto-ul său este bucuria pacienților este și bucuria mea.

Fiind constant preocupat de perfecționarea competențelor profesionale, Dr. Gingulescu a primit numeroase certificări în urma participării la cursuri de specialitate în domeniul Stomatologiei:

2019

  • Curs șlefuire Andi Drăguș
  • Aesthetic Dentistry Congres, Milano 
  • Bucharest Dentistry Summit - Aesthetic Dentistry and the art and science of Smile Design

2018

  • Cursuri Ivoclar – Maraton de Estetică Dentară Modernă Ediția 008, Brașov, România, noiembrie, 2018
  • Soul of Esthetics (15th European Society of Cosmetic Dentistry Annual Meeting) Lisabona, Portugalia, septembrie, 2018

2017

  • Congresul de Medicină Dentară, A.M.S.P.P.R, noiembrie, 2017
  • Urban International Hard and Soft Tissue Regeneration Symposium, Budapesta, Ungaria, octombrie, 2017
  • Congresul de Medicină Dentară, SDR, București, mai, 2017

2016

  • The Greater New York, noiembrie 2016, USA
  • Congresul A.M.S.P.P.R. Ardealul de Nord, București, România, 2016
  • Congresul Dentar Mondial FDI, Poznan, Polonia, 2016
  • Imagina Dental – ediția a 5-a a Congresului Dentar de Tehnologii Digitale și Estetice, Monaco, 2016

2015

  • Al 5-lea Simpozion CMD – Terapia clasică versus proceduri terapeutice moderne, Iași, România, 2015

2014

  • Al IV-lea Simpozion CMD, Iași, 2014
  • „Tehnici avansate în implantologie, parodontologie și estetică dentară”, București, România, 2014
  • „Advances in Implantology, Periodontics, and Aesthetics”, București, România, aprilie 2014

2013

  • „Predictable results in prosthetic dentistry. Microvision approach”, București, România, iulie 2013
  • „Chirurgie parodontală: Modul 3-GBR și GTR (Regenerare osoasă și tisulară ghidată)”, București, România, 2013
  • „Congresul Internațional de Comunicări Științifice pentru studenți, tineri medici și farmaciști”, Tirgu-Mureș, România, 2013

2012

  • „Geometria șlefuirii bonturilor și tehnici de amprentare”, Cluj-Napoca, România, martie 2012
  • „Medicină dentară - confluențe interdisciplinare”, Târgu-Mureș, România, martie 2012

2011

  • „Refaceri estetice cu ajutorul materialelor compozite fotopolimerizabile - tehnici de stratificare și modelare”, Târgu-Mureș, România, septembrie 2011
  • „Principii și tehnici în obturație endodontică”, București, România, 2011
  • „Congresul de medicină dentară, Stomatologie de la A la Z”, București, România, 2011
  • “Rășinile compozite directe - catalizator al succesului financiar și profesional în cabinetul de medicină dentară”, Tirgu-Mureș, România, 2011
  • Cursul "Fațete integral Ceramice", Târgu Mureș, România
  • Congresul Internațional de Comunicări Știintifice pentru Studenți, Tineri Medici și Farmaciști "Mariensis", Târgu Mureș, România

2009

  • A IV-a Conferință națională de parodontologie, București, România, 2009
  • A XIII-a Ediție a Congresului Internațional - UNAS, București, România, 2009

2007

  • Atestat de studii complementare în Implantologie, București, România, 2007

2006

  • A.M.S.P.P.R Curs "Actualități în Stomatologie", București, România
  • „Atitudinea terapeutică privind restaurările fizionomice cu compozitul Amelogen Plus”, Târgu-Mureș, România, 2006
  • Congresul Internațional de Stomatologie, București, România, 2006
  • Participare la cursul ,,Actualități stomatologice”, București, România, 2006
  • Al IX-lea Congres Internațional de Implantologie Orală, București, România, 2006

2005

  • Simpozionul de Estetică Dentară, Târgu-Mureș, România, 2005
  • Participare la cursul ,,Actualități în tratamentul afecțiunilor oro-dentare”, București, România, 2005
  • Curs de Educație Medicală Continuă la Distanță "Noțiuni generale despre HIV/SIDA"
  • Curs de Educație Medicală Continuă la Distanță  "Prevenirea transmiterii HIV/SIDA în practica medicală"
  • A.M.S.P.P.R Congresul internațional de Stomatologie, București, România
  • Cursurile internationale de vara pentru medici dentiști "Mamaia 2005", Constanța, România

2003

  • Simpozion internațional al Zilelor Stomatologice Bănățene, Timișoara, România

2002

  • Dentistry days of Târgu-Mureș, 2002

Programează-te online

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Sunt deja pacient DENT ESTET.
Sunt pacient nou.
Prin completarea acestui formular îmi dau acordul explicit să fiu contactat pe e-mail și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.
Sunt de acord și am luat la cunoștință Termenii și condițiile site-ului și Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.