Adiția de os în parodontoză: când poate fi recomandată

Adiția de os în parodontoză poate fi recomandată după controlarea infecției, pentru regenerarea anumitor defecte osoase, stabilizarea unui dinte natural sau refacerea volumului necesar unui implant dentar. Procedura nu este potrivită pentru orice pacient, iar indicația se stabilește de medicul parodontolog în funcție de pierderea osoasă și stadiul bolii.

În acest articol, Dr. Alexandru Georgescu – Director Medical DENT ESTET, medic specialist in Parodontologie, medic specialist în Chirurgie Dento-Alveolară și Doctor în Științe Medicale – detaliază legătură între parodontoză și pierderea osoasă, când poate fi recomandată adiția osoasă unui pacient cu boala parodontală și care este abordarea DENT ESTET în cazurile cu pierdere osoasă. 

Adiția de os, numită și augmentare osoasă, este o procedură chirurgicală prin care medicul plasează un material de grefă într-o zonă cu deficit osos. În lunile următoare, materialul susține procesul natural de vindecare și formarea unui țesut osos nou. În funcție de caz, grefa poate fi asociată cu o membrană, de obicei din colagen, sau cu alte materiale regenerative.

Procedura nu poate reface în orice situație tot osul pierdut și nu tratează singură parodontita. Rezultatul depinde de gradul de resorbție osoasă, starea dintelui, controlul inflamației și igiena orală. 

Cum afectează parodontita osul care susține dinții

Placa bacteriană acumulată sub gingie întreține inflamația. Netratată, aceasta avansează către structurile profunde și distruge treptat ligamentul parodontal și osul alveolar. Astfel se formează pungi parodontale în care bacteriile se acumulează mai ușor.

Pierderea osoasă poate fi:

• orizontală, afectând mai uniform osul din jurul dinților
• verticală, formând defecte mai adânci și localizate.  

Această diferență este importantă deoarece anumite defecte verticale au un potențial mai bun de regenerare decât pierderile osoase întinse.

Semne că suportul osos este afectat

Sângerarea persistentă, retracțiile gingivale, spațiile apărute între dinți sau mobilitatea dentară pot sugera o afectare avansată. Pierderea osoasă nu poate fi însă evaluată doar după simptome. Diagnosticul necesită examinare parodontală și investigații imagistice.

Regenerarea în jurul dinților și augmentarea pentru implanturi

În jurul unui dinte natural, tratamentul regenerativ urmărește îmbunătățirea suportului parodontal atunci când anatomia defectului și prognosticul dintelui permit acest lucru.  

În schimb, dacă dintele a fost pierdut sau nu mai poate fi salvat, adiția poate avea rolul de a reconstrui creasta osoasă pentru un viitor implant. Sunt două obiective diferite, care necesită planuri de tratament diferite. 

Pentru păstrarea dinților naturali

Adiția poate fi luată în calcul în cazul unor defecte intraosoase, în special verticale, asociate cu pungi parodontale care persistă după tratamentul inițial.  

Dintele trebuie să aibă un prognostic recuperabil, iar inflamația și placa bacteriană să fie controlate.  

Mobilitatea ușoară sau moderată nu exclude întotdeauna regenerarea, însă decizia se ia individual.

Pentru pregătirea unui tratament cu implanturi

După pierderea sau extracția unui dinte, osul din zona respectivă se poate resorbi treptat. Dacă volumul rămas nu permite poziționarea stabilă a implantului, medicul poate recomanda augmentarea crestei osoase.  

"În cazul în care pacientul se confruntă și cu boala parodontală, această afecțiune trebuie controlată înaintea inserării implanturilor, deoarece antecedentele de parodontită impun o monitorizare atentă și după finalizarea tratamentului." - Dr. Alexandru Georgescu

Când nu este recomandată adiția de os

Adiția osoasă poate avea rezultate limitate în prezența unei:

• inflamații active;
• igienei deficitare;
• pierderii osoase orizontale extinse;
• unui dinte cu prognostic foarte slab;
• tratamentelor antiresorbtive osoase (bisfosfonați, denosumab), care impun o evaluare suplimentară a riscului de osteonecroză de maxilar.

Fumatul și diabetul dezechilibrat pot afecta vindecarea. Acești factori nu reprezintă întotdeauna excluderi absolute, dar trebuie evaluați și controlați înaintea intervenției. 

Evaluarea inițială va fi realizată de medicul specialist parodontolog. Acesta urmărește:

• adâncimea pungilor parodontale;
• dacă gingiile sângerează;
• gradul retracției gingivale;
• mobilitatea dinților.  

În clinicile DENT ESTET, sistemul digital Florida Probe poate fi utilizat pentru măsurarea și monitorizarea statusului parodontal.  

După evaluarea parodontală, specialistul în Chirurgie Dento-alveolară va analiza volumul osos prin intermediul investigațiilor radiologice, precum radiografia dentara și tomografia computerizata CBCT, și va stabili necesitatea augmentării osoase.

Adiția osoasă nu este primul pas în tratamentul parodontitei active.  

Înainte de această procedură, medicul stomatolog poate indica:

• igienizarea profesională;
• curățarea suprafețelor radiculare;
• tratamente cu laser (de exemplu decontaminare sau terapie fotodinamică), minim invazive.

“După această etapă urmează reevaluarea. Uneori, reducerea inflamației și îmbunătățirea igienei pot stabiliza suficient situația. Specialistul în Chirurgie Dento-alveolară este cel care stabilește dacă se impune realizarea unei proceduri de augmentare osoasă.” – Dr. Alexandru Georgescu 

Intervenția se efectuează cu anestezie locală. Medicul îndepărtează țesutul și curăță atent zona, apoi aplică materialul de grefă. Dacă este necesar, acesta este protejat cu o membrană, după care gingia este repoziționată și suturată.

În cazul implanturilor, adiția și inserarea implantului pot fi realizate uneori în aceeași ședință, dacă există suficient os pentru obținerea stabilității inițiale. În cazul în care volumul osos este redus, tratamentul se poate desfășura etapizat: mai întâi reconstrucția și vindecarea osului, apoi inserarea implantului. 

Materialul utilizat pentru adiția osoasă este ales în funcție de tipul defectului și de obiectivul tratamentului. Principalele opțiuni sunt:

• autogrefa – utilizează os propriu, recoltat de la pacient;
• alogrefa – provine din țesut osos uman procesat;
• xenogrefa – utilizează material de origine animală, atent procesat (cel mai frecvent de origine bovină, deproteinizat);
• materialele aloplastice – sunt materiale sintetice și biocompatibile;

combinațiile de materiale – pot fi recomandate în anumite cazuri, în funcție de particularitățile defectului osos.

Membranele pot fi utilizate pentru:

• protejarea zonei tratate;
• stabilizarea materialului de grefă;
• ghidarea procesului de vindecare și regenerare.

Medicul specialist este cel care alege materialul potrivit, în funcție de rezultatele evaluării și limitele fiecărui material, raportat la situația clinică a pacientului. 

În primele zile după intervenție pot apărea:

• inflamație locală
• sensibilitate
• disconfort moderat  
• echimoze.  

Aceste reacții se reduc treptat dacă evoluția este normală. Gingia începe să se vindece în câteva săptămâni, însă formarea și maturarea osului necesită mai multe luni.

Pacientul trebuie să respecte tratamentul recomandat, să consume alimente moi și să evite masticația pe zona operată, fumatul și efortul intens. Igiena se adaptează pentru a nu traumatiza plaga, iar controalele nu trebuie omise.

“În cazul în care apar simptome precum durere, sângerare persistentă, febră, secrețiile sau gust neplăcut, este nevoie să informăm medicul. Evaluarea rapidă permite tratarea unei eventuale complicații înainte ca aceasta să afecteze regenerarea.” – Dr. Alexandru Georgescu 

Rezultatul este influențat de forma defectului, controlul inflamației și respectarea recomandărilor. Igiena orală, renunțarea la fumat și echilibrarea afecțiunilor generale susțin vindecarea.

Mentenanța parodontală rămâne esențială și după adiția de os. Procedura nu elimină riscul de recidivă, iar controalele regulate protejează atât dinții naturali, cât și implanturile. 

În cazurile potrivite, regenerarea poate îmbunătăți suportul și prognosticul unor dinți sever afectați. Nu orice dinte poate fi însă salvat. 

Medicul compară beneficiile păstrării lui cu riscurile și cu alternativele de reabilitare, pentru a recomanda o soluție realistă și stabilă. 

În clinicile DENT ESTET, cazurile parodontale sunt evaluate cu sprijinul investigațiilor imagistice și al tehnologiilor digitale de monitorizare. Tehnologia laser poate fi integrată în controlul inflamației atunci când există indicație medicală.

Pentru cazurile complexe, colaborarea dintre specialități permite corelarea tratamentului parodontal cu chirurgia, implantologia și reabilitarea protetică. Planul nu se încheie odată cu intervenția, ci continuă printr-un program personalizat de mentenanță.

În concluzie, adiția osoasă este o opțiune valoroasă, dar selectivă. O evaluare parodontală completă poate stabili dacă obiectivul realist este păstrarea dintelui natural sau pregătirea unei reconstrucții cu implant. 

1. Surgical Procedures, American Academy of Periodontology
2. Guideline on treatment of stage IV periodontitis, European Federation of Periodontology  
3. Guideline on treatment of stage I-III periodontitis, European Federation of Periodontology