În fiecare zi găsesc provocări într-o întrebare, într-un caz. Și asta contribuie la îmbogățirea experienței mele. - Dr. Vanda Popa
Mi-am dorit dintotdeauna să fiu stomatolog, când eram copil spuneam că trebuie să fiu "dințăreasă". Și așa s-a și întâmplat, am profesat ca tehnician dentar, apoi am făcut facultatea de stomatologie. Nu m-aș vedea făcând altă meserie, este vocația mea și am fost de la început foarte hotărâtă în legătură cu ea.
Sunt atrasă și fascinată de tehnologie. Fiind de foarte multă vreme medic la DENT ESTET am lucrat și fără tehnologii și cu tehnologii digitale de ultimă oră. Dar, cu siguranță, tehnologia facilitează foarte mult munca, decizia, comunicarea. Îmi place să lucrez cu laserul pentru că este neinvaziv, este o terapie alternativă din viitor, mă face să fiu curioasă cum acționează și de ce.
Sunt de atâția ani în echipa DENT ESTET pentru că aici sunt oameni mai deștepți ca mine, care mă trag înainte și cu care mă pot sfătui. Oamenii din jurul meu m-au ajutat să mă dezvolt, este important să găsești pe cineva care să te împingă de la spate atunci când trebuie.
Mi-am ales ca specializări Parodontologia și Estetica Dentară pentru că implică foarte multă meticulozitate și finețe. Îmi place să lucrez cu laserul, să îi descopăr puterile și limitele, urmez constant cursuri și specializări în stomatologia cu laser.
Comunicarea medic-pacient este cel mai important lucru din această meserie, poate chiar mai important decât tratamentul în sine.
Pentru mine mereu a contat să învăț și să am răbdare. Ce oferă învățatul este foarte important, te ajută să ai curajul și cunoștințele pentru a te dezvolta. Pe de altă parte, și experiența se obține cu multă răbdare.
Sunt o fire destul de agitată, dar Vanda omul se completează cu Vanda medicul. Stomatologia îți dă inteligența emoțională de a comunica cu omul, de a-l face să înțeleagă în spectrul lui limbajul meu specializat. Sunt o fire perseverentă și asta m-a ajutat să mă dezvolt și să ajung la varianta de azi.
Îmi place să citesc jurnale, sunt pasionată de cele ale oamenilor din domeniul medicinei și psihanalizei. Sunt foarte încântată atunci când găsesc timp să aduc oamenii în jurul mesei, atunci când gătesc pentru persoane dragi mă bucur și de socializarea cu acestea.
Gătesc ca să mă relaxez și pentru că îmi doresc ca fiul meu să consume mâncare făcută de mama sa. Lui Șerban i-am redenumit un tort pe care mi-l făcea și mama de ziua mea, tortul MA.
Și pentru că ne dorim ca tu și familia ta să vă bucurați de un zâmbet sănătos pe termen lung, v-am pregătit campanii promoționale la implant dentar, aparat dentar Invisalign și pachete de prevenție. Le puteți accesa aici!