Dr. Cristina Stanescu Medic Specialist Parodontologie

Detartraj - ce presupune, beneficii și de ce este esențial pentru sănătatea dentară

Ce este detartrajul dentar?

Igiena dentară la domiciliu este o componentă importantă pentru a ne menține sănătatea dentară. Dar chiar și cu o bună rutină de periaj dentar, anumite zone ale cavității bucale pot fi dificil de accesat, iar biofilmul se poate acumula în aceste locuri. De aceea, igienizările profesionale realizate în cabinetul stomatologic sunt esențiale. Ele permit o curățare profundă și completă a dinților și gingiilor, asigurând eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului care se acumulează de-a lungul timpului. 
Detartrajul dentar este o procedură esențială în menținerea sănătății orale. Aceasta implică îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene acumulate supra și subgingval, contribuind astfel la prevenirea afecțiunilor dentare și gingivale.
 

Ce este placa bacteriană?

Placa bacteriană este o substanță de culoare alb-gălbuie, de consistență moale, prezentă pe suprafața dinților, gingiilor, obturațiilor, protezelor sau implanturilor dentare.  În proporție de 70 – 80%, placa bacteriană este formată din bacterii. Formarea ei începe la aproximativ o oră dupa spălare, prin depunerea unui depozit organic din salivă, numit peliculă. Din punct de vedere clinic, aceasta nu poate fi îndepărtată prin jet de apă sau simpla clătire.
Dacă placa nu este îndepărtată prin periaj regulat, aceasta se mineralizează și devine tartru, care este mult mai greu de îndepărtat.
 

Recomandări pentru detartraj

Ședinta de profilaxie ar trebui să fie eficientă în eliminarea depunerilor de pe dinți sau de sub gingii. Cu toate acestea, procedura nu trebuie să fie dureroasă, ci trebuie adaptată în funcție de nevoile pacientului și particularitățile acestuia.

  • În cazul pacienților care urmează un tratament ortodontic, respective au aparat dentar, retenția de placă bacteriană este crescută, de aceea detartrajul dentar trebuie realizat la un interval de 3-4 luni. În acest fel, reușim să avem un control mai bun al depunerilor de pe dinți, cu scopul de a preveni apariția problemelor parodontale și a cariilor dentare.  Detartrajul trebuie realizat acordând o atenție sporită zonelor interdentare, care devin greu de igienizat de către pacient acasă. În cadrul clinicilor DENT ESTET, echipa medicală utilizează numeroase proceduri pentru detartraj profesional, având grijă la zonele din jurul bracket-ului, pentru a nu-l desprinde. 
  • Detartrajul realizat în cazul pacienților cu implanturi și coroane dentare este mai complex și se va focusa pe curățarea acestora, fără a le deteriora. Se utilizează anse de teflon, special concepute pentru detartrajul implanturilor sau al coroanelor. Medicul are la dispoziție și geluri sau soluții medicamentoase, care au un rol important în menținerea sănătații orale și prelungirea durabilității implanturilor.
  • Pacienții cu istoric de boală parodontală necesită o atenție deosebită în cazul ședinței de profilaxie, mai ales dacă aceasta are loc după o terapie parodontală activă. În cadrul sedinței de detartraj, medicul identifică zonelor deficitare cu ajutorul revelatorului de placă. În acest mod, pacientul are ocazia să conștientizeze care sunt zonele cărora să le acorde mai multă atenție și cum să le igienizeze corect la domiciliu.
     

„Ședințele de detartraj în cadrul terapiei parodontale de menținere trebuie să fie programate la intervale mai scurte, de 3-4 luni. Procedura trebuie să fie adaptată în funcție de profilul de risc al pacientului și de situația parodontală dupa terapia activă. Este foarte important ca aceasta să fie realizată de către un medic parodontolog care să monitorizeze starea sănătății orale și să prevină reactivarea afecțiunii parodontale,” explică dr. Cristina Stănescu, medic specialist în Parodontologie.

Tehnologii moderne de detartraj profesional

În acest context, tehnologia Guided Biofilm Therapy (GBT) dezvoltată de EMS (Electro Medical Systems) aduce o schimbare revoluționară în modul în care se realizează igienizările dentare. GBT este un protocol modern și extrem de eficient pentru îndepărtarea biofilmului bacterian, bazat pe cele mai recente cercetări științifice și pe utilizarea unor echipamente avansate.

 

Principalele avantaje ale tehnologiei GBT EMS:


1. Eliminare precisă a biofilmului


GBT utilizează un colorant special pentru a evidenția biofilmul prezent pe dinți și gingii. Astfel, medicul stomatolog poate identifica exact zonele unde se află bacteriile și le poate curăța eficient, fără să afecteze țesuturile sănătoase. Acest pas este esențial, deoarece multe dintre metodele tradiționale de curățare pot omite anumite zone sau pot produce disconfort pacientului.


2. Tehnologie minim invazivă și nedureroasă


Spre deosebire de metodele tradiționale care folosesc instrumente manuale pentru a îndepărta tartrul, Guided Biofilm Therapy utilizează un dispozitiv cu jet de aer, apă și particule de glicină sau eritritol pentru a curăța biofilmul și depunerile de pe dinți și gingii. Această metodă este mult mai blândă, minim invazivă și confortabilă pentru pacienți.


3. Prevenirea afecțiunilor dentare


Prin îndepărtarea biofilmului în mod eficient și regulat, GBT ajută la prevenirea gingivitei, parodontitei și a cariilor. De asemenea, curățarea atentă a implanturilor și a restaurărilor dentare (precum coroanele sau punțile) este facilitată, prelungindu-le astfel durata de viață. 


4. Protejarea smalțului și a gingiilor


Tehnologia EMS permite curățarea biofilmului fără a afecta smalțul dentar sau gingiile. Aceasta este o diferență majoră față de metodele tradiționale, care pot provoca abraziuni sau iritații la nivelul gingiilor.


5. O abordare personalizată și ghidată


Fiecare sesiune de GBT este personalizată în funcție de nevoile fiecărui pacient. După evidențierea biofilmului, medicul stomatolog poate adapta tratamentul pentru a se concentra asupra zonelor cele mai afectate, asigurând astfel o igienizare completă și eficientă.
 

De ce trebuie realizat detartrajul la fiecare 6 luni?

Conform unui Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, 57% dintre europeni vizitează un medic stomatolog cel puțin o dată pe an. În schimb, România este pe ultimul loc în acest clasament cu doar 34%. În ceea ce privește numărul de vizite la stomatolog, România este pe primul loc, ceea ce denotă faptul că atunci când ajung în cabinetele de medicină dentară, românii o fac pentru tratamente mai complexe și nu doar pentru sedințe de profilaxie.


ADA (American Dental Association) recomandă ca detartrajul dentar să se realizeze la un interval de 6 luni, luându-se în considerare factorii de risc și starea de sănătate dentară a pacientului. Adoptarea unui program de profilaxie adaptat pe nevoile pacientului reprezintă un aspect foarte important în îngrijirea dentară, aproximativ 50% din populatia adultă prezentând  o formă de boală parodontală și existând o creștere în prevalența peri-implantitelor (afecțiune gingivală ce apare la persoanele cu implant dentar). 


Progresia bolii parodontale de la gingivită la parodontită la dintele natural este asemănătoare cu progresia de la peri-mucozită la peri-implantită în cazul implantului dentar, de aceea detartrajul realizat în cabinetul dentar de către un profesionist poate preveni apariția acestor afecțiuni.


Controlul și detartrajul realizate la 6 luni (sau mai des, în cazul unor afecțiuni) ne pot scuti de extrem de multe neplăceri, prin depistarea precoce a problemelor dentare, cum ar fi cariile dentare sau probleme parodontale, care pot avea o evoluție rapidă și pot genera un disconfort accentuat.


În concluzie, detartrajul realizat periodic în cabinetul dentar de către un profesionist, o dată la 6 luni sau chiar la 3-4 luni, în funcție de necesități și de particularitățile fiecărui pacient, este foarte important deoarece contribuie la menținerea unei sănătați orale excelente și poate preveni apariția unor probleme dentare care pot afecta calitatea vieții. Prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul.
 

Te-ar mai putea interesa...

Prenume, Nume*

Metoda de comunicare preferată*
Metoda de comunicare preferată*

Număr de telefon*

Adresa de e-mail*

Orașul*
Orașul*

Clinica*
Clinica*

Mesajul tău...