Medic specialist chirurgie in operatie de implant dentar

Dinți ficși în 24 de ore vs implanturi dentare cu încărcare imediată

calendar25 mai 2026

Dacă te confrunți cu pierderea unuia sau mai multor dinți și ai început să cauți soluții, ai întâlnit cu siguranță termeni medicali de tipul „dinți ficși în 24 de ore” și „implanturi cu încărcare imediată”.  

În acest articol, Dr. Cătălin Mărtișcă, medic specialist Chirurgie dento-alveolară, explică în detaliu fiecare dintre cele două soluții pentru înlocuire a dinților lipsă, ce presupune fiecare procedură și care sunt costurile.  

Înțelegerea acestor diferențe este extrem de importantă pentru alegerea soluției potrivite, respectând, în același timp, recomandarea medicului specialist în Chirurgie dento-alveolară. 

Ce înseamnă „dinți ficși în 24 de ore”

Expresia „Dinți ficși în 24 de ore” descrie un protocol de tratament destinat pacienților cu edentație totală pe una sau două arcade dentare.

Procedura constă în plasarea a 4 sau 6 implanturi dentare, strategic poziționate într-o singură arcadă (superioară sau inferioară), pe care se atașează, în aceeași intervenția sau într-un interval de 24-48 de ore, o proteză fixă provizorie. Pacientul părăsește clinica cu dinți ficși, funcționali și estetici.  

„Elementul tehnic-cheie este angularea implanturilor posterioare (30–45 de grade), care permite ancorarea în zone osoase mai dense și evită, în majoritatea cazurilor, necesitatea grefelor osoase. ”, explică Dr. Cătălin Mărtișcă.

Important: Lucrarea fixă definitivă se montează după 3–6 luni, când osteointegrarea implanturilor este completă. 

Etapele tratamentului:

  • Consultație și planificare: evaluare în baza investigațiilor radiologice (radiografie și tomografie computerizată - CBCT), scanare digitală, stabilirea planului de tratament.  
  • Intervenția chirurgicală: extracția dinților irecuperabili (dacă este cazul) și plasarea celor 4–6 implanturi pe fiecare arcadă.  
  • Fixarea lucrării protetice provizorii: se realizează în aceeași ședință sau în maximum 24–48 de ore.
  • Perioada de vindecare: 3–6 luni de osteointegrare, cu dietă adaptată (alimente moi).
  • Montarea lucrării protetice finale: după confirmarea integrării complete a implanturilor.

Beneficiile procedurii Dinți ficși în 24 de ore:

  • Soluție definitivă și durabilă, obținută printr-o singură procedură majoră;
  • Elimină disconfortul și stigmatul social al edentației totale;
  • Se evită, în cele mai multe cazuri, grefele osoase costisitoare;
  • Părăsești clinica cu dinți ficși chiar în ziua operației;
  • Îmbunătățire imediată a calității vieții: mănânci, vorbești și zâmbești normal. 
Citește toate detaliile despre Dinți ficși în 24 de ore.

Ce sunt implanturile cu încărcare imediată

Implantul dentar cu încărcare imediată este o procedură destinată, de regulă, înlocuirii unuia sau mai multor dinți izolați. Spre deosebire de implantul dentar clasic, care presupune așteptarea finalizării perioadei de osteointegrare, care poate dura între 3 și 6 luni, încărcarea imediată permite atașarea unei coroane provizorii chiar în ziua intervenției sau în primele 48 de ore.

Procedura cu implant dentar cu încărcare imediată

În implantologia tradițională, protocolul standard prevede următoarele etape:

  • Plasarea șurubului în os;
  • Perioadă de vindecare de 3–6 luni fără lucrare atașată (osteointegrare în absența stresului mecanic);
  • descoperirea implantului printr-o a doua intervenție chirurgicală;  
  • montarea bontului protetic și a coroanei definitive.

„În cazul încărcării imediate, coroana provizorie este fixată pe implantul dentar imediat după plasarea șurubului, eliminând etapa de așteptare fără dinte vizibil.”, precizează Dr. Cătălin Mărtișcă.

Diferența esențială față de „Dinți ficși în 24 de ore”: încărcarea imediată se referă la un implant unitar (sau mai multe implanturi unitare), nu la restaurarea unei întregi arcade. Sunt două proceduri complet diferite ca amploare și indicație clinică.

Etapele tratamentului

Evaluare preoperatorie: analiza cantității și calității osoase, în baza radiografiei și tomografiei computerizate;  

Intervenția chirurgicală: extracția dintelui (dacă este prezent) și plasarea șurubului;

Măsurarea stabilității primare: medicul verifică atingerea torque-ului minim de siguranță (minimum 35 Ncm) pentru a permite încărcarea imediată;

  • Montarea coroanei provizorii: în aceeași ședință;  
  • Perioada de vindecare: 3–6 luni de osteointegrare;
  • Coroana definitivă: montată după confirmarea integrării complete a implantului.
Vezi detalii despre procedura cu implant dentar cu încărcare imediată

Avantaje și limitări

Avantaje:

  • Estetica restaurată imediat - zona edentată nu rămâne vizibilă;  
  • Confort psihologic și social crescut;  
  • Timp total de tratament redus față de protocolul clasic;  
  • Rată de succes comparabilă cu încărcarea amânată, în cazuri corect selectate (92–98%). 

Limitări și contraindicații:

  • Necesită stabilitate primară ridicată;  
  • Calitate osoasă bună obligatorie;
  • Necesită restricții alimentare în perioada de vindecare;
  • Nerecomandată pacienților cu bruxism sever, diabet zaharat;
  • Fumatul activ crește semnificativ riscul de eșec al implantului. 

Compararea celor două proceduri

Pentru a înțelege mai clar diferențele practice dintre cele două soluții de înlocuire a dinților lipsă - inclusiv față de implantul clasic cu încărcare amânată - consultă tabelul comparativ de mai jos: 

Criteriu Dinti ficsi in 24h Încarcăre imediată (implant unitar) Implant clasic 
Durata tratamentului1 zi (provizoriu) + 3-6 luni (final)1 zi (provizoriu) + 3-6 luni (final)6-12 luni (total)
Nr. implanturi4-6 / arcada1 / dinte lipsa 1 / dinte lipsa 
Grefa osoasăRareori necesarăPosibil, dupa cazPosibil, dupa caz
Confort postoperatorO singura intervenție O singura intervenție Doua intervenții chirurgicale 
Estetica imediatăLucrare fixă provizorie in aceeasi zi Coroană provizorie în aceeași zi Fără coroană/lucrare provizorie
Cost orientativ* 4.300 – 5.700 euro / arcada 900 – 1.200 EUR / implant 700 - 1.200 EUR / implant
Indicatie principalaEdentatie totala / multiplă pe arcadadinti lipsă izolati, os bun Dinți lipsă, inclusiv os compromis 

*Costurile sunt orientative și variază în funcție de complexitatea cazului, numărul implanturilor, materialele folosite și clinica aleasă.

Consultă lista de prețuri pentru implant dentar

Factori care influențează alegerea

Nu există o soluție universal valabilă. Decizia între Dinți ficși în 24 de ore și implant cu încărcare imediată depinde de mai mulți factori, pe care medicul specialist îi evaluează în urma unui examen complet.

Cantitatea și calitatea osului

Acesta este cel mai important criteriu medical. Un os dens și suficient ca volum permite stabilitate primară bună și face posibilă încărcarea imediată. Un os atrofiat sau poros, specific edentației de lungă durată sau anumitor afecțiuni sistemice, poate necesita grefe osoase sau poate contraindica încărcarea imediată.

„Evaluarea calității și cantității osului se face obligatoriu prin analiza tomografiei computerizate 3D, nu doar prin radiografie panoramică clasică. Numai în acest fel, putem vedea care dintre cele trei soluții de înlocuire a dinților lipsă este cea mai potrivită.” - Dr. Cătălin Mărtișcă

Numărul de dinți lipsă

Aceasta este linia de demarcație principală între cele două proceduri:

  • 1–3 dinți lipsă izolați: implant individual cu încărcare imediată este soluția potrivită;
  • Edentație multiplă sau totală de arcadă: protocolul All-on-4/All-on-6 (dinți ficși în 24h) este indicat;
  • Situații mixte: medicul stabilește un plan combinat, adaptat cazului tău specific.

Bugetul disponibil

Costul celor două proceduri diferă semnificativ. Implantul cu încărcare imediată are un cost mai redus per unitate (900–1.200 EUR), însă, dacă ai nevoie de mai mulți dinți, suma se adună.  

Protocolul Dinți ficși în 24 de ore cu sistemul All-on-4/All-on-6 (4.300–5.700 EUR per arcadă) poate părea mai scump inițial, dar oferă o soluție completă pentru întreaga arcadă, într-o singură procedură.

La DENT ESTET, planul de tratament al fiecărui pacient include o detaliere transparentă a costurilor înainte de orice decizie.

Timp alocat

Dacă prioritatea ta este să ai dinți ficși cât mai repede și să minimizezi numărul vizitelor la clinică, ambele proceduri oferă această posibilitate, cu condiția să existe eligibilitate clinică pentru încărcarea imediată.

Dacă situația ta clinică nu permite încărcarea imediată, medicul va recomanda protocolul clasic (încărcare amânată), care, deși mai lung, oferă rezultate predictibile și durabile pe termen lung.

Avantaje și limitări

Beneficii comune: restaurare rapidă, funcționalitate și estetică

Atât tratamentul cu Dinți ficși în 24 de ore, cât și implantul cu încărcare imediată împărtășesc avantaje importante față de soluțiile protetice convenționale:

  • Restaurare rapidă: ambele oferă o soluție estetică și funcțională imediată, fără luni de așteptare;
  • Funcționalitate completă: poți mânca, vorbi și zâmbi natural încă din ziua intervenției (cu lucrarea provizorie) ;
  • Estetică superioară: lucrarea provizorie arată natural și menține armonia zâmbetului;
  • Confort psihologic: elimină disconfortul și anxietatea asociate edentației;
  • O singură intervenție chirurgicală majoră: spre deosebire de protocolul clasic în două etape;
  • Rate de succes ridicate: 92–98% rată de supraviețuire pe termen lung în cazuri corect selectate.

Diferențe importante și cazuri în care un tip de tratament este recomandat

Dinți ficși în 24 de ore este recomandat când:

  • Ai pierdut toți sau cei mai mulți dinți de pe arcadă;
  • Ești nemulțumit de proteza mobilă și vrei o soluție definitivă fixă;
  • Te confrunți cu atrofie osoasă, dar există zone dense suficiente pentru ancorarea implanturilor;
  • Vrei să minimizezi numărul intervențiilor chirurgicale și al vizitelor la clinică.

Implantul cu încărcare imediată este recomandat când:

  • Ai 1–3 dinți lipsă izolați;
  • Calitatea și cantitatea osoasă sunt bune în zona de tratament;
  • Stabilitatea primară a implantului atinge pragul necesar (minimum 35 Ncm) ;
  • Nu ai afecțiuni sistemice care să compromită vindecarea;
  • Nu ești fumător activ și nu suferi de bruxism sever.

Implantul clasic este recomandat când:

  • Calitatea osoasă este scăzută sau este necesară grefa osoasă;
  • Stabilitatea primară este insuficientă la momentul plasării;
  • Prezența afecțiunilor sistemice necontrolate (diabet decompensat, imunosupresie);
  • Extracții recente cu os în curs de remodelare. 

Întrebări frecvente

Ce înseamnă implanturi dentare cu încărcare imediată?

Implantul dentar cu încărcare imediată înseamnă atașarea unei coroane provizorii pe șurubul implantului chiar în ziua intervenției sau în maximum 48 de ore. 

Cum aleg între dinți ficși în 24 de ore și implantul cu încărcare imediată?

Depinde de numărul de dinți lipsă și de recomandarea medicului. Pentru edentație totală este recomandată procedura Dinți ficși în 24 de ore cu sistemul All-on-4/All-on-6. Pentru 1–3 dinți izolați se recomandă implantul cu încărcare imediată. 

Cât costă un tratament cu dinți ficși în 24 de ore comparativ cu implanturile cu încărcare imediată?

Un implant individual cu încărcare imediată costă între 800 și 1.200 EUR. La DENT ESTET, o reabilitare totală cu sistemul de implanturi All-on-4/All-on-6 variază între 4.300 și 5.700 EUR (pe o arcadă), în funcție de materialul lucrării finale și complexitatea cazului. 

Care sunt principalele diferențe între dinți ficși în 24 de ore și implanturi cu încărcare imediată?

Principalele diferențe sunt indicația medicală (lipsa totală a dinților sau lipsa unuia sau mai multor dinți izolați), dar și cele legate de necesitatea unei grefe osoase.  

Bibliografie

Long-term clinical outcomes of immediate loading versus nonimmediate loading in single-implant restorations by Mansour Rismanchian, Reza Khodadadi, Tohid Khodadadi, Tina Khodadadi, Hamed Rismanchian, Alireza Rahimi 

Te-ar mai putea interesa...

Prenume, Nume*

Metoda de comunicare preferată*
Metoda de comunicare preferată*

Număr de telefon*

Adresa de e-mail*

Orașul*
Orașul*

Clinica*
Clinica*

Mesajul tău...