
În practica de chirurgie dento-alveolară, una dintre cele mai frecvente situații întâlnite la maxilarul superior posterior este lipsa osului suficient pentru inserarea unui implant dentar. În aceste cazuri, soluția este intervenția de sinus lift.
Sinus lift-ul este o procedură chirurgicală realizată în tratamentul cu implant dentar, atunci când nu există suficient os pe maxilarul superior, fie din cauza pierderii dinților, fie a resorbției osoase în timp.
Dr. Maria Receanu, medic specialist Chirurgie Dento-Alveolară în cadrul clinicilor DENT ESTET, explică în acest articol de ce este recomandată o astfel de intervenție înainte de implant dentar și oferă sfaturi pentru o vindecare rapidă.
Sinus lift-ul este o intervenție chirurgicală prin care se creează volum osos suplimentar la nivelul maxilarului superior posterior, prin ridicarea planșeului sinusului maxilar și inserarea unui material de adiție osoasă.
Sinusul maxilar este o cavitate anatomică situată deasupra premolarilor și molarilor superiori. După extracții dentare sau în urma resorbției osoase fiziologice, osul se subțiază progresiv, iar sinusul “coboară”. În aceste condiții, înălțimea osoasă devine insuficientă pentru realizarea cu succes a tratamentului cu implant dentar.
În funcție de cantitatea de os existentă și de abordarea chirurgicală, există două tipuri principale:
Este o tehnică minim invazivă, indicată când există o înălțime osoasă reziduală de aproximativ 5–7 mm.
„Acest tip de sinus lift se realizează prin același foraj pregătit pentru implant, iar de obicei implantul se inserează în aceeași ședință. Datorită tehnicii minim-invazive, edemul este minim, ceea ce înseamnă o vindecare mai rapidă”, explică Dr. Maria Receanu.
Este indicat când osul rezidual este sub 4–5 mm și nu permite obținerea unei stabilități primare optime a implantului.
„În cazul intervenției de sinus lift extern, se realizează o fereastră laterală în peretele sinusului, iar membrana Schneideriană este decolată controlat. După introducerea materialului de adiție osoasă, implantul poate fi inserat simultan sau la 6–9 luni de la intervenție, în funcție de gradul de stabilitita obținut.”, precizează Dr. Maria Receanu.
Intervenția de sinus lift este indicată în următoarele situații:
În cadrul clinicilor DENT ESTET, recomandarea unei astfel de intervenții se face în baza examenului clinic și a investigațiilor imagistice realizate, precum radiografie panoramică și tomografie computerizată – CBCT.
Pentru a avea stabilitate primară la inserare, un implant dentar are nevoie de suficient volum osos și o densitate osoasă adecvată.
Fără aceste elemente, implantul nu poate să fie stabil și astfel crește riscul de eșec, putându-se perfora chiar membrana sinusală. Intervenția de sinus lift creează un suport osos sigur, permițând integrarea corectă a implantului și, implicit, creșterea ratei de succes a tratamentului.
„Scopul intervenției nu este doar să «adăugăm os», ci să creăm condițiile ideale pentru ca implantul să fie stabil, funcțional și rezistent în timp. În implantologia modernă, planificarea corectă și respectarea etapelor sunt esențiale. Dacă este necesar un sinus lift, acest lucru înseamnă că tratamentul este adaptat corect situației clinice, nu că este un caz complicat.”, precizează Dr. Maria Receanu.
Recuperarea după sinus lift este, în general, ușoară și bine tolerată de pacienți, mai ales când intervenția este realizată minim invaziv.
Durerea este, de regulă, moderată și controlabilă cu antiinflamatoare recomandate de medic.
În următoarele 3–7 zile postoperator, edemul începe să se retragă, iar disconfortul scade semnificativ. Dacă s-a realizat un sinus lift extern, recuperarea poate fi ușor mai lentă comparativ cu varianta internă.
Vindecarea țesuturilor moi durează aproximativ 7–14 zile. Însă, formarea noului os (integrarea materialului de adiție) necesită mai mult timp:
După această perioadă, se poate insera implantul dacă nu a fost inserat simultan.
Pentru a proteja membrana sinusului și materialul de adiție osoasă, este important:
Este important să anunțați medicul dacă apar:
Aceste situații sunt rare, dar necesită evaluare.
| Criteriu comparativ | Radiografie panoramică | CT dentar (CBCT) |
|---|---|---|
| Nivel de detaliu | Mediu, oferă o imagine generală 2D. | Foarte ridicat, reconstrucție 3D precisă. |
| Cost | Mai redus, accesibil. | Mai ridicat. |
| Durată | Foarte scurtă (2–5 minute). | Scurtă (5–10 minute). |
| Recomandări (Copii/Adulți) | Sigură pentru copii, excelentă ca screening de rutină pentru toți pacienții. | Recomandată adulților pentru planificarea cazurilor complexe (ex: implanturi). |
Sinus lift-ul este o procedură chirurgicală prin care se adaugă os în zona maxilarului superior, pentru a crea suportul necesar inserării implantului dentar.
Durata intervenției depinde de tipul procedurii și de complexitatea cazului. Intervenția de sinus lift intern poate să dureze aproximativ 30–45 de minute pentru un singur implant, în timp ce durata sinus lift-ului extern poate fi între 60 și 90 de minute, în funcție de numărul de dinți implicați, de volumul osos necesar, dar și dacă implantul se inseră simultan sau nu.
Recuperarea după intervenția chirurgicală este scurtă, de aproximativ 7–14 zile, perioadă în care trebuie respectate anumite recomandări (să nu suflați nasul, să nu călătoriți cu avionul).
Intervenția de sinus lift are ca obiectiv inserarea unui implant dentar stabil, care să dureze toată viața. După intervenție, este nevoie de o perioadă între între 4–6 luni, în medie, sau până la 8–9 luni, în funcție de volumul necesar, pentru ca să se finalizeze adiția de os.
Bhalla N, Dym H. - Update on Maxillary Sinus Augmentation, Dental Clin North Am, 2021