Alegerea medicului stomatolog personal poate fi o decizie greu de luat și trebuie bine cântărită. Chiar dacă recomandările joacă, în continuare, un rol esențial atunci ne încredințăm sănătatea unui dentist, în ultimii ani, accesul la informații, digitalizarea și interesul în creșterea pentru servicii de calitate au schimbat comportamentul pacienților. În prezent, pacienții sunt preocupați de sănătatea lor și a celor dragi, se documentează temeinic înainte de a alege și sunt interesați într-o măsură mai mare de prevenirea afecțiunilor stomatologice decât de tratamentul acestora.
Este important să acordăm atenția cuvenită alegerilor pe care le facem, deoarece sănătatea organismului este esențială pentru o viață împlinită. De aceea, vă invităm să descoperiți universul inovator construit de dr. Oana Taban și echipa formată din peste 185 de medici stomatologi, ce ne diferențiază și de ce DENT ESTET reprezintă un etalon al Excelenței în stomatologie.
Credem în PERFORMANȚĂ. Credem în TEHNOLOGIA VIITORULUI. Credem în puterea unui ZÂMBET. Suntem o ECHIPĂ. Dedicată SĂNĂTĂȚII TALE.
Aceasta este filosofia noastră de 24 de ani și suntem încântați că am reușit să transformăm zâmbetele și vieților celor care ne-au trecut pragul de la înființarea primei clinici. Sănătatea pacientului și experiența unică în clinicile DENT ESTET sunt priorități absolute. Ne mândrim cu rolul de pionieri în stomatologia din România, iar abordarea multidisciplinară, supraspecializarea echipei medicale și cultura de sharing și mentorat sunt concepte inovatoare care ne diferențiază și contribuie la succesul incontestabil al clinicilor DENT ESTET.
Misiunea noastră este de a oferi soluții personalizate de tratament, cu impact pozitiv, imediat și de lungă durată asupra vieții pacienților și familiilor acestora. Medici supraspecializați în toate ramurile stomatologiei moderne fac echipă cu pacientul în fiecare etapă a tratamentului pentru a atinge perfecțiunea zâmbetului dorit. Iar rezultatele obținute stau mărturie încrederii de care ne bucurăm.
Pacientul DENT ESTET este principalul beneficiar al abordării multidisciplinare a planului de tratament, concept introdus în premieră în România de dr. Oana Taban, CEO și Fondator al grupului care astăzi este lider al pieței de stomatologie din țară. Medici specializați în toate ramurile medicinei dentare lucrează coordonat și, de multe ori, simultan pentru obținerea celor mai bune rezultate, sinergia echipei medicale fiind unul dintre atuurile DENT ESTET în lupta cu problemele dentare.
Am dovedit că abordarea multidisciplinară și interdisciplinară reduce complicațiile, dar și numărul de vizite, ceea ce asigură un confort sporit și crește gradul de mulțumire. La DENT ESTET, pacientul este tratat de o echipă, nu doar de un medic.
Pentru noi este important să ne consultăm, să împărtășim din experiența și expertiza dobândite în activitatea profesională, dar și prin participarea la cursuri internaționale și naționale. Cultura de sharing și mentorat a contribuit la dezvoltarea unei echipe tinere, dinamice, performante, cu un nivel ridicat de pregătire profesională.
Am demonstrat că reușim, prin succesul clinicilor DENT ESTET, să asigurăm același nivel de excelență al serviciilor, indiferent de orașul în care suntem.
Suntem pioneri ai transformării digitale în medicina dentară românească și urmărim progresul continuu al stomatologiei digitale și al activității de cercetare în domeniu.
Investim permanent în cele mai noi echipamente medicale de diagnosticare, tratament și tehnică dentară pentru a crește acuratețea și eficiența planurilor de tratament propuse pacienților. Vrem să facem mai mult decât stomatologie, de aceea ascultăm și înțelegem dorințele și așteptările pacienților într-o perioadă în care digitalizarea și tehnologia sunt vectori ai atingerii obiectivelor propuse.
Ne-am propus dintotdeauna să transformăm modul în care este percepută vizita la medicul dentist și am continuat să promovăm beneficiile stomatologiei digitale pentru pacient.
Folosim cea mai avansată aparatură de imagistică medicală și fotografii de diagnostic realizate în studioul foto digital Future Smile Studio, pentru a furniza imediat după prima vizită un diagnostic precis și complet.
Punem la dispoziția specialiștilor noștri echipamente și tehnologii care asigură pacientului un diagnostic 100% corect, sigur și imediat, confort și siguranță, și ne-am centrat întreaga activitate spre proceduri riguroase de îmbunătățire a calității serviciilor oferite.
Venim în ajutorul pacienților cu o tehnică dentară modernă, în care tehnologia digitală CAD-CAM se îmbină cu precizia artizanilor în tehnică dentară, certificați în străinătate. Comunicarea constantă între medic, tehnician și pacient ne permite realizarea unor lucrări dentare premium, cu un înalt grad estetic, care contribuie la obținerea unui zâmbet natural, sănătos și estetic.
Pentru că satisfacția pacienților noștri este misiunea noastră continuă, experiența la DENT ESTET nu ar fi completă fără echipa de Patient Care Coordinators (PCC). Aceasta este alcătuită din personal specializat în crearea unei experiențe unice și confortabile în clinicile noastre.
Rolul unui Patient Care Coordinator este extrem de important. Acesta este cel care, la prima vizită, îi face cunoștință pacientului cu echipa medicală. Oferă pacientului planul detaliat al tratamentului de urmat și explică suplimentar procedurile, tehnicile, costurile și modalitățile de plată.
Transparența fluxului de informații dintre pacient și echipa medicală multidisciplinară este facilitată de Pacient Care Coordinator, care urmărește împreună cu pacientul fiecare etapă a tratamentului, precum și dezvoltarea unei relații bazată pe încredere și siguranță.