Medic Stomatolog – STOMATOLOGIE GENERALĂ
CERTIFICARE TRATAMENTE DENTARE CU LASER
Dr. Anca Gheorghiu este absolventă a Facultății de Medicină Dentară „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, specializare stomatologie generală. Pasiunea pentru medicină, experiența sa în calitate de pacient, dar și curiozitatea pentru tot ceea ce este inovator în acest domeniu, reprezintă factorii care au determinat-o să aleagă profesia de medic stomatolog. Consideră că cea mai mare provocare, ca dentist, este faptul că acest domeniu se află într-un progres continuu în ceea ce privește materialele, tehnicile și tehnologiile folosite, indiferent de specializare. Satisfacția de a vedea oamenii fericiți, cu zâmbete sănătoase și împlinite, este ceea ce o determină să evolueze constant și să își practice profesia cu drag. Timpul liber reprezintă pentru dr. Anca Gheorghiu o altă oportunitate de a se dezvolta profesional, prin participarea la diferite cursuri de specialitate, bucurându-se în același timp de călătorii și de șansa de a întâlni oameni noi.
Fire artistică, dr. Anca Gheorghe dedică timp și lecturii, picturii și dansului modern.