Medic Specialist - PROTETICĂ DENTARĂ
Dr. Cosmin Ștefănescu este medic specialist Protetică Dentară în cadrul echipei DENT ESTET, absolvind Facultatea de Medicină Dentară - UMF "Carol Davila, dar și Asistent Universitar la Catedra de Protetică Fixă și Ocluzologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Încă din liceu, Cosmin și-a dorit să devină medic, motiv pentru care a urmat cursurile a două facultăți: cea de Medicină Generală și cea de Medicină Dentară. Stomatologia s-a dovedit a fi cea mai bună alegere pentru el, fiind pregătit să își dedice viața profesională zâmbetelor pacienților. Pentru el, provocarea cea mai mare este redarea unui zâmbet sănătos și estetic, dar nimic nu se compară cu satisfacția unui rezultat extraordinar care depășește așteptările pacientului. Stomatologia nu este singura sa pasiune, întrucât în timpul liber îi place să înoate și să participe la concursuri de ciclism. De asemenea, în weekend își dedică timpul familiei sale, practicând o multitudine de activități distractive împreună.
Iubesc ceea ce fac. Domeniul meu de specialitate este Protetica Dentară și sunt implicat în activitatea didactică, unde predau tot protetică, adică exact ceea ce practic în cabinet. Acest lucru mă menține foarte implicat în procesul de predare, pentru că am ocazia să vorbesc din experiențele mele.
Încerc întotdeauna să le arăt pacienților că nu vin la un medic care le închide ușa până la următoarea programare. Sunt mereu acolo pentru problemele lor, vorbim, povestim, glumim, atmosfera este una amicală, stress free!
Sunt două aspecte importante în tratamentul de protetică: estetica și funcția – sau mai simplu spus, când pacientul arată și mănâncă mai bine ca înainte cu dinții puși de tine, atunci știi că ți-ai îndeplinit misiunea în clinică. Un alt indicator bun este atunci când pacientul te recomandă altor pacienți sau când se mândrește cu dinții puși.
Lucrurile bune durează. Atunci când dorim să punem un diagnostic corect și să începem un tratament etapizat de o complexitate mare, trebuie să știm că rezultatele extraordinare vin după câteva ședințe atent calculate.
În protetică, este foarte importantă evaluarea dinților, evaluarea ocluzală, a articulației temporo-mandibulară care susține mușcătura. Iar în acest sens, ajută enorm Modjaw. Toți pacienții pe care îi restabilim oral, îi scanez cu Modjaw – nu există pacient pe care să nu-l scanez cu Modjaw.
Mai nou avem și un nou scaner facial, RAYface, care scanează tegumentul și realizează un model 3D al feței, care poate fi transferat în SmileCloud, softul de design al dinților, suprapus peste Modjaw și transmis către laborator. Lucrarea protetică astfel plănuită va ține cont de fizionomie, de conformația feței.
Luând exemplul mentorului meu, Prof. Dr. Alexandru Petre, care la bază este protetician și de la care am învățat protetică digitală timp de aproximativ 6 ani, zi de zi în cabinet. În activitatea de cercetare îmi place că pot selecta subiectele care mă pasionează, adică digitalul, care include ceea ce ține de mașini de frezat, materiale, zirconiu - care se face doar digital, scanare, software-uri. Digitalul are aplicabilitate foarte mare în protetică.
Dar cel mai mult îmi place să predau studenților.
Vorbeam cu Dr. Adelin Radu, colegul meu din clinicile DENT ESTET, că amândoi împărtășim un drive foarte puternic pentru activitatea didactică.
La începutul unui semestru, începi să lucrezi cu un student care nu știe nimic despre ceea ce predai tu și pe parcursul semestrului, explicând lucruri și arătându-i cum se fac dinți, cum se face protetică, la final, el poate sa reproducă materia de 80%-90%, poate chiar de 100%. Studentul se oglindește în tine sau invers. Ceea ce știe, este rezultatul muncii tale.
Patologia articulației temporo-mandibulare (ATM) și am pacienți care vin doar pentru aceasta, trimiși de colegi medici, pentru că au dureri în zona articulațiilor respective. În acest aspect îi calc pe urme mentorului meu. Au început să mai apară specialiști ATM, dar sunt încă foarte puțini. Tratamentul este unul specific, cu gutiere de relaxare care țintesc stabilizarea articulației.
Este un subiect comun cu ortodonția și chiar colaborez în cazurile interdisciplinare cu soția mea, Valeria Ștefănescu, la rândul ei, medic specialist ortodonție și ortopedie dento-facială în clinicile DENT ESTET.
Îmi vine în minte un pacient tânăr din Germania, care a ales să își facă tratamentele stomatologice în țara noastră, la DENT ESTET Oradea. La doar 24 de ani, suferea de o problemă a smalțului dinților și își dorea să aibă acel zâmbet frumos. După o planificare minuțioasă atât a procedurilor și programărilor, cât și a zborurilor, a plecat înapoi în Germania cu coroane și fațete PREMIUM ASPEN – Digital Smile Design, fotografii pe care le puteți vedea pe pagina noastră de Facebook.
Reacția pe care a avut-o la finalul tratamentului a fost foarte puternică – „Wow, man! I have amazing teeth.” – impactul a fost foarte mare pentru că era foarte tânăr și nu râdea prea mult. Am văzut cum și-a schimbat complet expresia când s-a privit în oglindă cu dinții noi. În iulie, va veni și tatăl lui din Germania pentru tratamente dentare.
Încerc să empatizez cu ei ca oameni, nu doar cu problemele lor dentare. Povestim, glumim și, în final, își dau seama că nu a durut deloc, ba chiar a fost și un pic fun.
De asemenea, tehnologia mă ajută să le arăt pacienților ceea ce nu ar putea vizualiza când le explic doar prin cuvinte. Atunci când avem imaginile în față și le putem discuta împreună, pacienții au predictibilitate și pot să înțeleagă rezultatul tratamentului.
Like my guilty pleasure? Cafeaua. Sunt dependent 100% de un espresso corect făcut. Și acum aș bea unul în timp ce stau de vorbă cu voi 😊.
În clinică nu m-aș putea lipsi de Modjaw, pentru că arată cum se mișcă cele două arcade și îmi oferă multă informație despre mușcătură, îmi oferă o perspectivă asupra problemelor pacientului, ca eu să le înțeleg, să le rezolv și la final, pacientul să aibă o mușcătură corectă.
„Îmi stric dinții dacă îmi pun fațete”. Când pregătim dintele pentru fațete șlefuim doar 500 de microni din suprafață, iar fațeta aduce mai multe beneficii decât șlefuirea.
Fațetele aduc beneficii funcționale - schimbă contactele, corectează mușcătura, dar și beneficii estetice.
Pot da exemplul unui caz recent în care pacienta a avut 10 fațete la maxilar – dinții fiind foarte tociți, mușcătura și contactele erau patologic deficitare, iar prin fațete am corectat nu doar estetica, ci și modul cum mestecă, acest lucru fiind verificat prin Modjaw.
Îmi place să merg la bazin și să înot. Momentul în care stau cu capul în apă și nu aud nimic în jur reprezintă cea mai bună terapie a zilei. Apoi sunt gata pentru încă o provocare! Particip la concursuri de ciclism - am participat la 20 astfel de concursuri și am și un triatlon completat.
Un moment pe care mi-l amintesc cu drag a fost la „Prima evadare”, la care am participat alături de soția mea, Valeria și chiar avem o fotografie împreună facută din elicopter.
Dar cea mai mare parte a timpului meu liber îl petrec cu fiul meu, care mă umple de bucurie, mă echilibrează și voi fi mereu acolo pentru el, indiferent ce parcurs își va alege.