DENT ESTET

Dr. Monica Cosma

Medic Stomatolog - STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ

Despre

Dr. Monica Cosma este medic stomatolog pediatru în cadrul clinicii DENT ESTET 4 KIDS Arad. A absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, iar activitatea sa este dedicată prevenirii și tratării problemelor de sănătate orală ale copiilor.

În abordarea fiecărui caz, ține cont atât de nevoile medicale ale copilului, cât și de nivelul său de cooperare și de emoțiile asociate vizitei la medicul stomatolog. Prin răbdare, empatie și comunicare adaptată vârstei, urmărește să construiască treptat o relație de încredere cu fiecare pacient.

Dr. Monica Cosma folosește tehnica „tell-show-do”, prin care explică procedura, îi arată copilului instrumentele într-o manieră potrivită vârstei și apoi realizează tratamentul. Această abordare îl ajută să înțeleagă ce urmează și să se familiarizeze treptat cu experiența din cabinet. În același timp, părinții primesc informații clare despre situația dentară a copilului și recomandările pentru îngrijirea orală.

În afara activității profesionale, își petrece timpul alături de familie, prieteni și cele patru pisici ale sale: Oreo, Bella, Tommy și Luna.

Află mai multe

Programează-te online

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică sau o consultație online.

Prenume, Nume*

Metoda de comunicare preferată*
Metoda de comunicare preferată*

Număr de telefon*

Adresa de e-mail*

Orașul*
Orașul*

Clinica*
Clinica*

Mesajul tău...