Dr. Rareș Nica

M-a atras faptul că protetica este specializarea care privește cavitatea orală ca pe un întreg și își asumă reabilitarea ei completă. Nu tratezi un singur dinte, izolat, ci gândești funcția, ocluzia, estetica și stabilitatea pe termen lung ca pe un sistem, iar de multe ori ești cel care integrează munca celorlalte specialități într-un rezultat final coerent. În plus, rezultatele sunt vizibile — pentru mine și, mai ales, pentru pacient. Faptul că pot urmări un caz de la planificare până la lucrarea finală și că văd efectiv diferența pe care o face a fost și rămâne motivul principal pentru care am ales această direcție.

O lucrare protetică foarte bine realizată este cea care redă funcția cât mai aproape de cea naturală și care, în același timp, nu se vede. Pacientul trebuie să poată mânca, vorbi și zâmbi fără să simtă că poartă ceva străin, iar cei din jur nu ar trebui să poată spune că există o lucrare. Pentru mine, cel mai mare compliment nu este „ce lucrare frumoasă", ci faptul că nimeni nu observă nimic — dinții arată și se comportă pur și simplu ca niște dinți naturali. Ca să ajungi acolo, lucrarea trebuie să fie corectă în toate aspectele deodată: adaptare precisă, ocluzie echilibrată, integrare cu țesuturile din jur și o formă, culoare și textură care se pierd printre dinții naturali.

Echilibrul acesta nu se găsește la final, ci se construiește de la început, înainte de orice intervenție ireversibilă. Funcția este baza — o lucrare trebuie mai întâi să funcționeze corect — iar estetica se construiește pe această bază, nu împotriva ei. Așteptările pacientului le aduc în ecuație cât mai devreme, printr-o ședință de discuție în care prezentăm concret posibilitățile existente pentru cazul lui, cu avantajele și limitele fiecăreia. Apoi trecem de la cuvinte la ceva ce poate fi văzut: prefigurare digitală a rezultatului, wax-up pe model și mock-up direct în cavitatea orală, astfel încât pacientul să vadă și să simtă cum va arăta viitoarea lucrare înainte ca aceasta să existe. În acest fel, așteptările nu mai sunt o necunoscută pe care o descoperim la final, ci un punct de plecare pe care îl ajustăm împreună, până când ceea ce își dorește pacientul și ceea ce este corect din punct de vedere medical ajung să coincidă.

Naturalețea unei lucrări stă în suma unor detalii pe care nimeni nu le observă conștient, dar pe care oricine le simte imediat când lipsesc. Un dinte natural nu este alb uniform: are nuanțe care se schimbă de la baza dintelui spre vârf, o ușoară transparență la margine și mici variații care îl fac să pară viu. O lucrare reușită reproduce exact acest lucru, în loc să impună un alb perfect — care este, de obicei, primul semn că ceva nu e natural. Apoi contează forma și textura: dinții reali nu sunt netezi și identici, iar felul în care suprafața lor reflectă lumina face diferența dintre un zâmbet care pare „prea perfect" și unul care pare pur și simplu al tău. La fel de important este ca lucrarea să se îmbine armonios cu gingia, să pară că dintele crește din ea, nu că este așezat deasupra. Contează felul în care dinții se raportează la buze atunci când zâmbești sau vorbești, micile asimetrii pe care le are orice zâmbet natural și pe care le păstrăm, nu le eliminăm, și, desigur, materialul potrivit pentru fiecare situație.

Implicarea pacientului începe cu o întrebare simplă, pe care o pun înainte de orice: ce își dorește și ce așteptări are de la tratament. Nu pornesc de la ce cred eu că ar trebui să vrea, ci de la ce îmi spune el, și abia apoi construim împreună planul. Ori de câte ori este posibil, îi propun mai multe variante de tratament, nu una singură — cu ce presupune fiecare, ce avantaje și ce limite are — astfel încât decizia să fie o alegere reală, nu acceptarea singurei opțiuni prezentate. Iar comunicarea nu se oprește după prima consultație: discutăm la fiecare etapă, îi explic ce urmează și de ce, și mă asigur că știe în orice moment unde suntem și încotro mergem. Un pacient care înțelege ce se întâmplă cu el este un pacient liniștit, care are încredere și se implică — iar asta se vede, în final, în rezultat.

Cea mai complexă parte nu este, de obicei, o manoperă anume, ci ceea ce se întâmplă înainte și între manopere: planificarea și coordonarea. Reconstruirea unui zâmbet este rareori o singură intervenție; de cele mai multe ori înseamnă un tratament de durată, cu mai multe etape și cu implicarea mai multor specialiști — chirurgie, implantologie, parodontologie, uneori ortodonție sau endodonție. Totul trebuie gândit de la început cu rezultatul final în minte, apoi construit în sens invers: ce trebuie să existe la fiecare pas pentru ca pasul următor să fie posibil. Ordinea etapelor contează, fiecare depinde de cea anterioară, iar pe parcursul a câteva luni toți cei implicați trebuie să lucreze după același plan și către același obiectiv. Rolul meu este să țin această imagine de ansamblu de la prima consultație până la lucrarea finală, astfel încât pacientul să simtă că parcurge un drum coerent, nu o serie de intervenții separate.

Un rol esențial — în protetică, poate mai mult decât în orice altă specialitate, pentru că rezultatul nu depinde niciodată de un singur om. Prima colaborare este cea cu laboratorul: tehnicianul dentar este, practic, coautorul fiecărei lucrări. Eu aduc datele clinice, planul, fotografiile, fișierele digitale și nuanța aleasă împreună cu pacientul; el transformă toate acestea într-un obiect care trebuie să arate și să funcționeze ca un dinte natural. Fără o comunicare constantă și precisă între noi, oricât de bună ar fi pregătirea clinică, lucrarea finală nu poate fi la nivelul așteptat. 

A doua colaborare este cea din echipa interdisciplinară: chirurgul care pregătește terenul și inserează implanturile, medicul parodontolog care se ocupă de sănătatea gingiei și a osului, ortodontul care aduce dinții în poziția corectă înainte de reabilitare. Fiecare pune o piesă fără de care lucrarea protetică nu ar avea pe ce să se sprijine. Pentru pacient, avantajul este că nu trebuie să facă el legătura între specialiști: noi vorbim între noi, lucrăm după același plan, iar el vede un singur rezultat.

Momentul în care finalizăm cazul și pacientul vede rezultatul. După săptămâni sau luni de planificare, etape și probe, totul se strânge în câteva secunde: lucrarea este la locul ei, pacientul se uită în oglindă, iar reacția lui spune tot. Entuziasmul acela — uneori zgomotos, alteori doar un zâmbet lung pe care nu și-l mai poate stăpâni — este momentul în care ceea ce am discutat la prima consultație a devenit realitate. Pentru mine, acesta este punctul în care întreaga muncă capătă sens. Nu doar pentru că lucrarea a ieșit bine, ci pentru că în fața mea nu mai este un caz, ci un om care mănâncă, vorbește și zâmbește altfel decât atunci când a intrat prima dată pe ușa cabinetului. Este motivul pentru care fac meseria asta și cel care mă face să aștept următorul caz cu aceeași energie.

În primul rând, energie. Timpul petrecut în natură mă deconectează de ritmul din cabinet și mă lasă să revin cu mintea limpede. Apoi, natura este cel mai bun profesor de estetică pe care îl am: nimic în ea nu este perfect simetric, uniform sau „prea curat", și totuși totul pare la locul lui. Exact acest fel de frumusețe, cu mici imperfecțiuni care fac lucrurile să pară vii, este ceea ce încerc să reproduc într-o lucrare protetică. Și, nu în ultimul rând, aduc cu mine o anumită liniște: răbdarea de a lăsa fiecare etapă să-și urmeze cursul și calmul pe care pacientul îl simte imediat ce intră în cabinet.