Implantul Straumann PRO Arch®

Tratament realizat într-o singură zi, rezultate care durează toată viața!

Te-ai gândit să apelezi la tratamentul cu implant dentar, însă îți dorești o procedură rapidă, care să nu se întindă pe câteva luni? Acest lucru este acum posibil cu ajutorul unui tratament revoluționar, în premieră în România, de care poți beneficia și tu, dacă ți-ai pierdut majoritatea dinților de pe arcadă.

Îți prezentăm încă o inovație în materie de implant dentar, un tratament complex și revoluționar, cu timp redus al intervenției, etape chirurgicale sintetizate și un zâmbet perfect funcțional în doar 24H – Straumann PRO Arch®!

 

Implantul Straumann PRO Arch®

 

Studiile arată că până în anul 2020, numărul adulților care suferă de edentație totală va ajunge la 37 de milioane. Chiar și așa, această afecțiune ar putea ține de domeniul trecutului cu tratamentele potrivite.

Uită de proteza dentară și de toate obiceiurile obositoare pe care purtarea acesteia le implică: igenizare zilnică, aplicarea de adeziv, alimentație cu restricții și chiar dificultăți de pronunție.

Așadar, tratamentul cu implant dentar nu a fost vreodata mai simplu!

 

Citește mai departe pentru a afla cum se realizează tratamentul cu implant dentar într-o zi

 

Tehnica Straumann® vine cu soluții pentru ambele arcade și înlocuiește dinții lipsă cu doar 4 – 6 implanturi dentare. Tratamentul utilizează implanturi Straumann® inserate în unghiuri și poziții strategice, în partea din față a arcadei, acolo unde cantitatea de os este suficientă pentru a susține un implant.

Dar partea cea mai bună este că, datorită acestei metode particulare de inserare a implanturilor, intervențiile conexe precum sinus lifting și adiția de os nu mai sunt necesare, în cele mai multe cazuri. Astfel, Straumann PRO Arch® devine soluția ideală pentru pacienții cu resorbție osoasă.

Întreaga procedură a implantului este simplificată pentru a spori confortul pacientului, iar pașii tratamentului sunt ușor de urmat.

 

Etapele implantului dentar Straumann PRO Arch®

 

Diagnosticarea și realizarea planului de tratament

Înainte a începe tratamentul cu implant dentar, este importantă realizarea unei fotografii 3D, cu  ajutorul tomografului CBCT, care ajută medicul să obțină o imagine în spațiu a zonei afectate și o diagnosticare imediată. De asemenea, un alt avantaj al utilizării CBCT este faptul că reduce la  minim riscul de eșec al unei intervenții stomatologice.

Cel de-al doilea factor care asigură acuratețea și reușita tratamentului este ghidul digital. Datorită tehnologiei revoluționare și a pregătirii medicilor, astăzi, implanturile dentare sunt  realizate cu ajutorul ghidajului digital. Practic, aceste tratamente sunt caracterizate acum de o precizie de neegalat și de lipsa erorii.

 

Implantul Straumann PRO Arch®

 

Etapa chirurgicală

După realizarea tuturor investigațiilor, analizelor recomandate de medic, dar și a ședinței complete de profilaxie, fără de care intervenția nu poate avea loc, pacientul este supus   intervenției  chirurgicale în care doctorul stomatolog este ajutat, din nou, de cele mai noi tehnologii:

  • Laserul Waterlase, care asigură intervenții fără durere și o vindecare mult mai rapidă;
  • Cea mai performantă tehnologie în anesteziere dentarăThe Wand, cu ajutorul căreia anestezia se realizează mult mai ușor, fără seringă.
  • Centrifuga Endoret PRGF, care accelerează vindecarea post-intervenție printr-o regenerare rapidă a țesuturilor

 

Implantul Straumann PRO Arch®

 

Etapa protetică

Etapa finală a tratamentului cu implant dentar implică partea de amprentare digitală, realizată  cu scannerul intraoral digital 3Shape Trios Real Color. Amprentele digitale sunt transferate în computer, simulând 3D culorile reale ale dinților și   țesuturilor pacienților, astfel încat rezultatul tratamentului să devină predictibil și 100% sigur.

Pe lângă acesta, utilizăm și tehnologia Digital Smile Design, unde pacientul are posibilitatea  de  a participa activ în construcția zâmbetului său.

 

Implantul Straumann PRO Arch®

 

Beneficiile implantului Straumann PRO Arch®

Probabil că te întrebi dacă acest tratament are aceleași rezultate durabile precum implantul clasic și dacă estetica este la fel de naturală, iar răspunsul te va convinge să începi acum tratamentul!  Straumann PRO Arch® are garanție extinsă, iar dinții au un aspect natural, la fel ca în cazul oricărui alt implant.

Dar asta nu este tot: timpul de vindecare este mai scurt, iar costurile sunt reduse, lucru datorat faptului că tratamentul se realizează în doar 24 de ore.

Un alt aspect extrem de important este faptul că funcționalitatea acestui implant dentar este imediată, nu ai nevoie de o perioadă de acomodare, lucru valabil în cazul protezei dentare. De asemenea, confortul este sporit, iar restricțiile de orice fel, inexistente.

 

Avantajele Straumann PRO Arch®

 

Straumann PRO Arch® vs implant tradițional

 

  • Timp scurt de vindecare
  • Adiția de os și operația de sinus lift nu mai sunt necesare, de cele mai multe ori
  • Pacienții pot consuma toate alimentele
  • Soluție pe termen lung
  • Igienă orală ușor de întreținut
  • Estetică naturală
  • Costuri reduse

 

Straumann PRO Arch® vs proteză dentară

  • Nu necesită îndepărtare zilnică pentru curățare
  • Nu necesită adezivi
  • Nu irită gingiile
  • Gust și senzații de rece și cald îmbunătățite
  • Previne resorbția osului
  • Estetică naturală
  • Dicție îmbunătățită

 

Profită de garanția extinsă oferită de Straumann, implantul dentar nr. 1 în lume, bazat pe 35 de ani de cercetare și fii și tu parte dintre cei 18 milioane de pacienți fericiți! Nu mai amâna decizia care îți va reda în totalitate funcționalitatea zâmbetului tău și realizează acum o programare