
Dental Office Manager DENT ESTET 4 KIDS 1
Alina Bordianu este Dental Office Manager în cadrul clinicii DENT ESTET 4 KIDS 1, după un parcurs profesional construit, din 2020, în cadrul grupului DENT ESTET.
Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor Internaționale, Alina și-a început activitatea în rolul de Front Desk Officer, remarcându-se rapid prin implicare, responsabilitate și dorința constantă de dezvoltare.
În prezent, Alina coordonează activitatea clinicii DENT ESTET 4 KIDS 1 și a Departamentului de anestezie generală la nivel național, având un rol esențial în optimizarea proceselor operaționale și în asigurarea celor mai înalte standarde de siguranță și calitate pentru micii pacienți. Colaborează îndeaproape cu echipele medicale, de asistență și Front Desk, contribuind la crearea unui mediu bazat pe profesionalism, colaborare și încredere.
Pentru Alina, cele mai valoroase momente sunt cele în care vede transformarea copiilor care depășesc teama de dentist și liniștea cu care părinții își recapătă încrederea în soluțiile medicale primite.
„În fiecare decizie pe care o iau, văd dincolo de pacient o familie care are nevoie de liniște, iar responsabilitatea mea este să contribui la această liniște, cu empatie, grijă și respect. Cred că cele mai bune rezultate apar atunci când profesionalismul și siguranța medicală sunt completate de atenția sinceră față de oameni.” – Alina Bordianu