Microscopul endodontic Zeiss sau Leica

Ce este microscopul dentar?

 

Foarte multe elemente importante ale cavității tale orale sunt de dimensiuni microscopice. Pentru ca medicii să lucreze cu ele sunt necesare instrumente speciale. Microscopul dentar a devenit încă din 1998 un instrument cheie în endodonție, iar în ultimii 20 de ani a fost adoptat și de către alte specializări ale medicinei dentare precum parodontologia sau chirurgia. Acest microscop dentar este proiectat pentru vizualizarea în detaliu în timpul tratamentelor efectuate pe pacienți.

 

Avantajele utilizării microscopului dentar

 

Microscopul dentar oferă o precizie vizuală de 400 de ori mai mare decât ochiul liber și de 100 de ori mai mare decât lupele tradiționale. Amplificarea îmbunătățește precizia preparării dinților și previne deteriorarea dinților vecini și a țesuturilor în timpul diferitelor intervenții chirurgicale.

În ceea ce privește stomatologia restaurativă, folosirea microscopului dentar sporește vizibilitatea în diagnosticarea, pregătirea, realizarea și finisarea lucrărilor. Microscoapele dentare au lumini încorporate de mare intensitate, ce permit vizibilitate ridicată în zonele greu de accesat cu ochiul liber.

Multe leziuni dentare, precum unele tipuri de fisuri, sunt vizibile doar cu o mărire semnificativă, de cel puțin 16 ori. Deși mulți stomatologi se limitează să folosească lupe cu amplificare scăzută sau chiar deloc, în examinare, medicii stomatologi care lucrează fără microscopul dentar sunt mai susceptibili să omită mici zone de degradare.

Un microscop dentar este o resursă neprețuită pentru un medic dentist endodont. Deoarece tratamentul endodontic (de canal) are loc într-o zonă foarte mică, procedura necesită precizie pentru a naviga printre rădăcinile și canalele complexe. Canalele dentare ratate înseamnă adesea infecții netratate, ceea ce poate duce la repetarea procedurii endodontice.

În clinicile DENT ESTET folosim microscopul dentar Zeiss și microscopul dentar Leica.

Dr Erika Vasilescu

 

Microscopul dentar este folosit pentru:

 

  • Localizarea canalelor dentare ascunse care au fost obstrucționate de către calcificații și reduse ca dimensiune

  • Îndepărtarea materialelor precum cele vechi de umplere a obturațiilor dentare

  • Îndepărtarea obstrucțiilor canalelor dentare

  • Pregătirea accesului pentru a evita distrugerea inutilă a țesuturilor

  • Repararea perforațiilor

  • Localizarea fisurilor și fracturilor care nu sunt vizibile cu ochiul liber

  • Facilitarea tuturor aspectelor chirurgiei endodontice

  • Documentație fotografică îmbunătățită

 

Progresul tehnologiei microscopului dentar

 

Integrarea sau atașarea camerei video la microscopul dentar permit medicilor stomatologi să implice pacienții în tratamentul lor mai mult ca niciodată. Acest lucru îmbunătățește considerabil conștientizarea pacientului, deoarece starea dentară a acestuia poate fi ilustrată live. O imagine clară, mărită, valorează mai mult decât o mie de cuvinte.

În ultimii trei ani, utilizarea microscopului dentar s-a dublat. Dentiștii învață constant tehnologia microscopului dentar deoarece aceasta evoluează rapid. Începând cu anii 1990, instruirea în utilizarea microscoapelor dentare a devenit o componentă importantă a educației endodontiștilor. Utilizarea microscopului dentar este acum predată universal absolvenților în programele endodontice de specialitate acreditate.