Diferența dintre gingivită și parodontoză

Imaginați-vă o boală care subminează treptat fundamentul zâmbetului dumneavoastră, adesea fără a da semne de durere sau disconfort semnificativ până când daunele devin considerabile. Aceasta este parodontoza (cunoscută și sub denumirea de boală parodontală sau parodontită), o afecțiune inflamatorie cronică ce vizează țesuturile de susținere ale dinților. Modul său „silențios" de acțiune o face deosebit de periculoasă: evoluează insidios, erodând încet osul alveolar și ligamentele care mențin dinții ferm ancorați, devenind principala cauză a pierderii dinților la adulți la nivel mondial, depășind chiar și cariile dentare. Înțelegerea profundă a naturii sale și a modului în care acționează este vitală pentru a vă proteja atât sănătatea orală, cât și cea generală. 

Definiția și tipologia bolii parodontale

Parodontoza (parodontita) este o boală inflamatorie infecțioasă de origine bacteriană, caracterizată prin distrugerea progresivă a parodonțiului – un complex de țesuturi ce cuprinde gingia, ligamentul parodontal, cementul radicular și osul alveolar. Spre deosebire de gingivită (inflamația gingiei, care este reversibilă), parodontoza implică pierdere osoasă ireversibilă și distrugerea atașamentului dentar.

Clasificarea principală a bolilor parodontale:

Parodontoza cronică: Este cea mai frecventă formă, predominantă la adulți, dar poate debuta la orice vârstă. Se caracterizează printr-o progresie lentă până la moderată a pierderii atașamentului clinic (gingia se desprinde de dinte) și a osului. Severitatea este corelată cu cantitatea de placă și tartru prezentă.

Parodontoza agresivă: O formă mai rară, dar cu o progresie rapidă a pierderii atașamentului și a osului. Afectează adesea persoane tinere (sub 30 de ani), chiar și în condițiile unei igiene orale aparent bune. Există două subtipuri principale: Periodontita agresivă localizată (LAP), care afectează predominant incisivii și primii molari, și Periodontita agresivă generalizată (GAP), care implică cel puțin trei dinți permanenți, alții decât incisivii și primii molari, cu distrucție extinsă și răspuns imunitar deficitar.

Parodontoza ca manifestare a bolilor sistemice: Această categorie cuprinde cazurile în care parodontoza este o manifestare a unei boli sistemice, precum diabetul zaharat necontrolat, afecțiuni hematologice precum leucemia, sau anumite sindroame genetice rare.

Boli parodontale necrozante: Sunt forme severe de parodontoză, caracterizate prin necroza țesuturilor gingivale, a ligamentului parodontal și a osului alveolar. Sunt adesea asociate cu un sistem imunitar puternic compromis.

Alte condiții parodontale: Include abcese parodontale, leziuni endo-parodontale, anomalii de dezvoltare sau dobândite ale dinților și gingiilor.

Mecanismul de acțiune al bolii parodontale

Procesul de distrugere parodontală este un efect complex cauzat de bacteriile patogene și răspunsul imunitar al organismului. Nu este doar prezența bacteriilor, ci și modul în care corpul reacționează la ele, care determină severitatea bolii.

Totul începe cu acumularea de placă bacteriană (biofilm) pe suprafețele dentare și, critic, sub linia gingiei. Această placă conține comunități complexe de bacterii, inclusiv specii anaerobe gram-negative considerate patogeni cheie parodontali, cum ar fi bacteriile din "complexul roșu": Porphyromonas gingivalis, Tannerella forsythia și Treponema denticola. Toxinele și enzimele eliberate de aceste bacterii irită gingia.

Ca răspuns la iritația bacteriană, sistemul imunitar al organismului declanșează o reacție inflamatorie. Inițial, aceasta este protectoare, încercând să elimine bacteriile. Cu toate acestea, în cazul parodontozei, acest răspuns devine disfuncțional sau exagerat. Celulele imunitare eliberează mediatori inflamatori.

Sub influența inflamației cronice, gingia începe să se desprindă de suprafața dintelui, formând un spațiu adânc, numit pungă parodontală. Această pungă creează un mediu anaerob ideal pentru proliferarea bacteriilor agresive, care sunt dificil de îndepărtat prin igiena orală obișnuită.

Pe măsură ce bacteriile se înmulțesc în pungi și inflamația persistă, mediatorii inflamatori încep să distrugă activ ligamentul parodontal și osul alveolar care susține dintele. Osul este resorbit progresiv, iar ligamentul se dezintegrează, pierzându-și capacitatea de a menține dintele ferm. Această pierdere osoasă este ireversibilă.

Acest ciclu vicios duce la:

• Retracție gingivală – gingiile se retrag și rădăcinile încep să se dezvelească treptat.
• Mobilitate dentară – dinții încep să se clatine.
• Migrarea dinților – dinții încep să își schimbe poziția pe arcadă.
• Pierderea ireversibilă a dintelui – în cele din urmă, dintele lipsit de suport cade.

Pe lângă distrugerea locală, produșii bacterieni și mediatori inflamatori pot pătrunde în fluxul sanguin prin vasele de sânge inflamate din gingii. Această „sarcină" inflamatorie sistemică poate contribui la exacerbarea sau inițierea unor afecțiuni cronice la distanță, cum ar fi bolile cardiovasculare și diabetul. 

În lumea sănătății orale, termenii „gingivită" și „parodontoză" (sau parodontită) sunt adesea folosiți interschimbabil, dar reprezintă etape distincte și cu implicații foarte diferite ale bolii parodontale. Înțelegerea diferenței dintre aceste două afecțiuni este crucială, deoarece gingivita este, în esență, un semnal de alarmă pe care îl puteți inversa, în timp ce parodontoza marchează o deteriorare ireversibilă, necesitând intervenții mai complexe. Cunoașterea simptomelor specifice fiecăreia vă poate ghida spre acțiune rapidă și eficientă.

De la gingivită la instalarea bolii parodontale. Puncte cheie de diferențiere

Distincția fundamentală între gingivită și parodontoză constă în extinderea inflamației și prezența sau absența pierderii osoase și a atașamentului dentar.

Gingivita:

• Reprezintă stadiul incipient al bolii parodontale, o inflamație limitată strict la nivelul gingiei (țesutul moale din jurul dintelui).
• Este cauzată aproape exclusiv de acumularea de placă bacteriană și tartru.
• Reversibilitate: Este complet reversibilă printr-o igienă orală riguroasă și ședințe de profilaxie (Airflow și detartraj cu ultrasunete).
• Pierdere osoasă/atașament: Nu există nicio distrugere a osului sau a ligamentului parodontal în acest stadiu.
• Simptome: Gingii roșii, umflate, sensibile și care sângerează ușor la periaj sau la folosirea aței dentare.

Parodontoza (parodontita):

• Este o infecție inflamatorie care trece de nivelul gingiei și afectează ligamentul parodontal și osul alveolar care susține dintele.
• Este o afecțiune cronică în care distrucția țesuturilor de susținere este, în mare parte, ireversibilă.
• Reversibilitate: Deși progresia poate fi oprită și controlată, țesuturile pierdute (în special osul) nu se pot regenera spontan.
• Pierdere osoasă/atașament: Semnul definitoriu este pierderea osoasă și a atașamentului clinic. Inflamația persistentă și răspunsul imunitar al organismului duc la resorbția osului care ancorează dintele, creând „pungi parodontale".
• Simptome avansate: Mobilitate crescută a dinților, retracție gingivală, modificări în poziția dinților și, în cele din urmă, la pierderea dintelui dacă nu este tratată.

Nu orice gingivită progresează în parodontoză. Factorii care determină această tranziție includ predispoziția genetică a individului, un răspuns imunitar disfuncțional, prezența unor bacterii patogene specifice și factori de risc agravanți precum fumatul sau diabetul necontrolat.

Simptome și diagnostic

Detectarea timpurie a problemelor parodontale este esențială. Este important să știm să recunoaștem semnele și să ne adresăm cât mai curând posibil medicului stomatolog.

Simptome comparative:

Dacă observați oricare dintre simptomele de alarmă, în special cele indicative pentru parodontoză, este imperativ să programați o consultație la un medic stomatolog, ideal un specialist parodontolog.

Diagnosticul comparativ:

• Sondare parodontală (cu sonda parodontală Florida Probe):  
  • Gingivită: Măsoară adâncimi normale între 1-3 mm, fără pierdere de atașament. Sângerarea la sondare este un indicator cheie al inflamației active.
  • Parodontoză: Adâncimi de sondare crescute (>3 mm, adesea 4-6 mm sau mai mult), indică formarea pungilor parodontale și prezența parodontitei. Pierderea atașamentului clinic este măsura cea mai importantă și un indicator clar al distrucției țesuturilor de susținere.
• Radiografii:  
  • Gingivită: Nu arată pierdere osoasă vizibilă.
  • Parodontoză: Pierderea osoasă vizibilă pe radiografiile intraorale periapicale și bitewing este o dovadă incontestabilă a parodontozei. Tomografia computerizată CBCT este de asemenea folosită pentru vizualizare tridimensională a structurilor osoase.
• Teste microbiologice: În cazuri selectate de parodontoză, se pot efectua analize ale probelor de placă sau salivă pentru identificarea bacteriilor patogene specifice.
• Evaluarea mobilității dentare și a afectării furcațiilor: Se efectuează exclusiv în cazurile de parodontoză. 

Parodontoza nu apare niciodată din senin. Este rezultatul unei interacțiuni complexe între prezența anumitor bacterii, răspunsul imunitar al organismului și o serie de factori predispozanți sau agravanți.

Rolul critic al biofilmului

Deși parodontoza este o boală multifactorială, punctul său de plecare este întotdeauna placa bacteriană (biofilmul dentar). Acesta este o peliculă adezivă, incoloră, formată constant pe suprafața dinților. Placa conține o comunitate complexă de microorganisme. Anumite bacterii anaerobe gram-negative sunt considerate patogeni parodontali primari, formând așa-numitul complex roșu: Porphyromonas gingivalis (Pg), Tannerella forsythia (Tf), Treponema denticola (Td). Aceste bacterii posedă factori de virulență specifici care le permit să evadeze răspunsul imunitar al gazdei, să adere la țesuturi și să inițieze distrucția.

Dacă placa bacteriană nu este îndepărtată regulat și eficient, ea se calcifică, transformându-se în tartru (calcul dentar). Tartrul este o formațiune dură, care nu poate fi îndepărtată printr-o igienă orală obișnuită, ci necesită intervenție profesională (detartraj). Tartrul acționează ca o suprafață ideală pentru acumularea suplimentară a plăcii bacteriene și irită constant țesutul gingival, perpetuând ciclul inflamator.

Conexiunea dintre bolile sistemice și inflamația parodontală

Dincolo de rolul bacteriilor locale, sănătatea parodontală este profund influențată de starea generală de sănătate a organismului.

• Diabetul zaharat: Persoanele cu diabet zaharat necontrolat sunt de 2-3 ori mai predispuse la parodontoză severă. Hiperglicemia afectează funcția celulelor imunitare și compromite microcirculația sanguină în gingii. La rândul ei, inflamația cronică sistemică, generată de parodontoza activă, poate contribui la creșterea rezistenței la insulină.

• Bolile cardiovasculare (BCV) și ateroscleroza: Inflamația cronică din parodontoză eliberează în fluxul sanguin o cascadă de mediatori pro-inflamatori care pot contribui la inflamația sistemică și progresia aterosclerozei.

   

Alți factori de risc pentru apariția parodontozei

• Fumatul: Este cel mai puternic factor de risc. Fumatul maschează sângerările gingivale, reduce răspunsul imunitar local, afectează vindecarea și crește semnificativ riscul de parodontoză severă.
• Predispoziția genetică: Anumite variații genetice pot influența răspunsul imunitar al unei persoane la bacteriile din placă.
• Stresul: Stresul cronic poate compromite funcția imunitară.
• Boli imunosupresoare: Boli precum HIV/SIDA sau medicamentele imunosupresoare slăbesc capacitatea corpului de a lupta împotriva infecțiilor parodontale.
• Deficiențe nutriționale: Deficiențe severe de vitamine (ex: Vitamina C, Vitamina D) pot afecta integritatea țesuturilor gingivale.
• Anumite medicamente: Antidepresivele, antihistaminicele, anumite medicamente pentru tensiunea arterială pot influența sănătatea parodontală.
• Sarcina și fluctuațiile hormonale: Pot amplifica răspunsul inflamator al gingiilor la placă.
• Ocluzia traumatică și lucrările dentare defectuoase: Forțele excesive la nivelul dinților sau coroanele/punțile dentare neadaptate pot agrava deteriorarea parodontală. 

Diagnosticul precis este piatra de temelie a unui tratament de succes pentru parodontoză. O evaluare amănunțită permite medicului stomatolog și parodontologului să stabilească un plan de tratament personalizat.

Metode de tratament: non-chirurgical, chirurgical și terapii adjuvante

Obiectivul principal al tratamentului parodontozei este eliminarea infecției, stoparea progresiei bolii, regenerarea țesuturilor pierdute acolo unde este posibil și menținerea sănătății parodontale pe termen lung.

1. Tratamentul non-chirurgical:
   • Detartraj supra- și subgingival și planare radiculară: Aceasta implică îndepărtarea meticuloasă a plăcii bacteriene și a tartrului de pe suprafețele dentare, urmată de netezirea suprafețelor rădăcinilor pentru a elimina endotoxinele bacteriene și a favoriza reatașarea țesuturilor gingivale. Se poate realiza manual sau cu ultrasunete.
   • Terapia antibiotică adjuvantă: În anumite cazuri, se pot utiliza antibiotice aplicate local (în pungi) sau administrate sistemic, ca adjuvant al terapiei mecanice, în special în forme agresive sau extinse.
2. Tratamentul chirurgical:
   • Dacă etapa non-chirurgicală nu este suficientă, tratamentul trece în faza chirurgicală. Aceasta este necesară pentru a permite accesul direct și vizual la rădăcini și la defectele osoase, asigurând o curățare profundă și eficientă (lambouri parodontale).
   • Proceduri regenerative: Ulterior, se pot efectua proceduri regenerative cu scopul de a reconstrui țesuturilor de suport pierdute. Aceste proceduri includ grefele osoase, regenerarea tisulară ghidată cu ajutorul unor membrane speciale, aplicarea de proteine derivate din matricea smalțului sau aplicarea de concentrate sanguine (PRF/PRGF) pentru a stimula vindecarea și regenerarea țesuturilor.
3. Terapii adjuvante:
   • Terapia cu laser: În clinicile DENT ESTET folosim terapia cu laser în cadrul protocolului de tratament parodontal. Laserele stomatologice sunt folosite ca adjuvant pentru decontaminarea pungilor parodontale și pentru a facilita vindecarea țesuturilor. Pot fi mai puțin invazive și pot reduce disconfortul post-operator.

Managementul pe termen lung al bolii parodontale

După încheierea fazei active de tratament, se intră în faza crucială de întreținere parodontală. Aceasta este esențială pentru a preveni recidiva și a menține stabilitatea clinică obținută.

Această fază include un program de întreținere parodontală care cuprinde ședințe periodice de detartraj și reevaluări periodice. Frecvența vizitelor (de obicei la 3-4 luni) este stabilită de medic în funcție de severitatea inițială a bolii, de factorii de risc persistenți și de capacitatea pacientului de a menține o igienă orală eficientă. Aceste vizite includ reevaluarea pungilor parodontale, îndepărtarea meticuloasă a plăcii și tartrului, instruirea și motivarea pacientului privind igiena orală. Ele au un rol important în identificarea precoce a oricăror semne de reactivare a bolii. Acest program este vital pentru a preveni reapariția și progresia distrucției tisulare. 

Succesul pe termen lung în controlul parodontozei nu se limitează doar la tratamentul activ al infecției, ci depinde fundamental de un angajament continuu față de prevenție și de un program riguros de întreținere. Obiectivul final este menținerea sănătății gingivale obținute și îmbunătățirea semnificativă a calității vieții pacientului.

Strategii de prevenție

Prevenția este fundamentul pentru a evita apariția parodontozei sau pentru a preveni recidiva acesteia odată ce a fost tratată:

1. Igienă orală la domiciliu: Periajul realizat corect, de două ori pe zi, curățarea zilnică a spațiilor interdentare cu ajutorul aței dentare, a periuțelor interdentare sau a irigatoarelor bucale, precum și folosirea apei de gură, sunt indispensabile pentru a îndepărta resturile alimentare care duc la formarea plăcii dentare.
2. Vizite periodice la medicul stomatolog: Sunt recomandate vizitele periodice pentru un consult și o ședință de profilaxie, realizate la fiecare 6 luni, sau mai frecvent (la 3-4 luni) în cazul pacienților cu factori de risc sau antecedente de boală parodontală.
3. Stil de viață sănătos: Renunțarea la fumat, alimentația echilibrată și gestionarea stresului sunt factori cu un aport semnificativ asupra sănătății orale.
4. Controlul bolilor cronice: Menținerea sub control a bolilor cronice precum diabetul zaharat, afecțiunile cardiovasculare sau bolile autoimune este vitală.

Calitatea vieții

Parodontoza, prin manifestările sale clinice (recesii gingivale, mobilitate sau migrare dentară, pierderea dinților), poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții. Pacienții pot experimenta dificultăți la masticație, la vorbire, pot resimți sensibilitate dentară sau pot fi afectați estetic.

Dincolo de aspectele fizice, boala parodontală poate genera un disconfort psihologic considerabil: jenă, stimă de sine scăzută, anxietate legată de respirația urât mirositoare sau de pierderea dinților. Aceste aspecte pot limita interacțiunile sociale și pot afecta bunăstarea emoțională.

Echipa medicală are rolul de a oferi nu doar tratament clinic, ci și suport emoțional și educație continuă. După controlul infecției și stabilizarea bolii, pot fi luate în considerare proceduri de reabilitare a esteticii și funcționalității:

• Grefele gingivale, pentru a acoperi rădăcinile expuse și a îmbunătăți estetica gingivală.
• Tratament ortodontic pentru corectarea poziției dinților migrați.
• Restaurări protetice cu implant dentar în situația în care dinții nu pot fi salvați și trebuie înlocuiți.

Prin adoptarea unui program de întreținere riguros și prin abordarea holistică a sănătății orale, pacienții cu parodontoză pot duce o viață normală, menținându-și dinții naturali și recăpătându-și încrederea în zâmbet, contribuind la o stare generală de bine. 

• American Academy of Periodontology. (2018). Periodontal Disease Fact Sheet.
• Carranza, F. A., Takei, H. H., Newman, M. G., & Klokkevold, P. R. (2018). Carranza's Clinical Periodontology. Elsevier.
• European Federation of Periodontology (EFP). Information for Patients.