
Alegerea între 4 și 6 implanturi pentru un tratament de tip Dinți ficși într-o zi se stabilește individual, în funcție de situația clinică a fiecărui pacient. Nu există un număr de implanturi potrivit în mod universal, iar decizia se bazează pe evaluarea mai multor factori.
Densitatea și volumul osos, anatomia specifică zonei, forțele masticatorii, stabilitatea implanturilor și modul în care va fi proiectată lucrarea finală sunt elemente care ghidează medicul chirurg în stabilirea numărului și a poziției implanturilor.
Procedura Dinți ficși într-o zi pe 4 sau 6 implanturi este recomandată pacienților:
„Tratamentul presupune plasarea pe arcadă a 4 sau 6 implanturi dentare pe care va fi înșurubată ulterior, într-un interval de 24-48 de ore, o lucrare protetică fixă. Plasarea implanturilor se face astfel încât să fie valorificată la maximum oferta osoasă disponibilă. Pentru pacient, principalul beneficiu este posibilitatea de a avea într-un timp scurt o dantură fixă, cu care își poate recăpăta funcția masticatorie și confortul în viața de zi cu zi.” – Dr. Horațiu Dobre, medic specialist Chirurgie Dento-alveolară
Medicul chirurg stabilește care dintre cele doua variante este mai optima, luând în calcul diverși factori, precum oferta osoasă, anatomia maxilarului și factorii de risc. Analiza se realizează în baza unui computer tomograf (CT) și a altor investigații suplimentare, precum scannare intraorală digitală și scanarea cu tehnologia MODJAW.
Tomografia computerizată – CBCT permite evaluarea structurilor osoase restante. Cu ajutorul acestei investigații, medicul chirurg va stabili:
La nivelul maxilarului sunt prezente formațiuni anatomice care trebuie luate în calcul pentru realizarea cu succes a tratamentului de tip Dinți ficși într-o zi.
De exemplu, sinusurile maxilare pot reprezenta un reper anatomic important în tratamentul cu 4 sau 6 implanturi, deoarece poziția și dimensiunea acestora influențează cantitatea de os disponibilă pentru inserarea implanturilor.
„Responsabilitatea de a cunoaște și de a adapta planul de tratament în consecință îi revine medicului chirurg. Repartizarea implanturilor pe arcadă oferă o perspectivă asupra rezistenței pe termen lung a lucrării protetice.” – Dr. Horațiu Dobre
Stabilitatea primară a implanturilor se referă la cât de mult os au angrenat spirele implanturilor în momentul inserării lor.
În cadrul clinicilor DENT ESTET, stabilitatea primară este calculată, în timpul intervenției, cu dispozitivul Osstell Beacon.
Descoperă care sunt avantajele tehnologiei Osstell Beacon
Dacă sunt atinse anumite valori de referință prin intermediul Osstell Beacon, atunci medicul poate să aplice o lucrare protetică fixă provizorie pe implantul inserat, fără a fi necesar ca pacientul să aștepte, fără o coroană, timpul de osteointegrare al implantului .
Forțele exercitate asupra unei lucrări fixe pe implanturi sunt influențate de:
Proiectarea lucrării protetice finale trebuie să urmărească distribuirea controlată a forțelor asupra implanturilor și asupra structurilor protetice. De aceea, numărul de implanturi nu poate fi decis doar pe baza cantității de os, ci trebuie corelat cu planul protetic și cu funcția urmărită.
Bruxismul reprezintă un factor care poate crește solicitările mecanice asupra restaurărilor implantare.
Fumatul, diabetul și antecedentele de boală parodontală sunt factori care trebuie evaluați înaintea tratamentului implantar.
Datele disponibile indică o asociere între diabet și un risc mai mare de peri-implantită, iar fumatul este, de asemenea, asociat cu un risc crescut de peri-implantită.
Istoricul de parodontită trebuie luat în considerare deoarece studiile recente indică un risc mai mare de complicații peri-implantare și, în anumite analize, de pierdere a implanturilor.
Și tratamentele medicamentoase trebuie incluse în evaluarea preoperatorie. De exemplu, terapiile antiresorbtive, inclusiv bifosfonații și denosumab, necesită o analiză individualizată a riscurilor și beneficiilor, deoarece literatura privind supraviețuirea implanturilor și riscul de osteonecroză asociată medicației este complexă și uneori contradictorie.
Prin urmare, istoricul medical complet și capacitatea individuală de vindecare trebuie discutate înaintea intervenției.
| Criteriu | Dinti ficsi pe 4 implanturi | Dinti ficsi pe 6 implanturi |
| Numărul punctelor de sprijin | Patru | Șase |
| Distribuția implanturilor | Implanturile posterioare pot fi inserate înclinat | Poate permite o distribuție suplimentară pe arcadă, implanturi drepte sau angulate |
| Volumul osos necesar | Poate valorifica zonele cu os disponibil redus | Necesită spațiu și os adecvat pentru două implanturi suplimentare, dar și cunoștințe din partea chirurgului. |
| Planul protetic | Adaptat unei susțineri în patru puncte | Permite distribuirea forțelor în șase puncte |
| Complexitatea intervenției | Depinde de anatomia cazului | Necesită pregătire suplimentară din partea chirurgului. |
| Indicația | Stabilită exclusiv după evaluare | Stabilită exclusiv după evaluare |
O lucrare fixă pe patru implanturi poate fi luată în considerare atunci când:
În anumite cazuri, în special la maxilarul atrofic, implanturile posterioare pot fi inserate înclinat pentru a utiliza osul disponibil și pentru a evita anumite proceduri de augmentare. Această abordare este descrisă în literatura de specialitate ca o alternativă la unele proceduri de grefare sau sinus lift.
Indicația presupune însă și ca viitoarea lucrare protetică să poată fi proiectată astfel încât forțele să fie distribuite controlat. Studiile clinice pe proteze fixe complete maxilare au arătat că restaurările susținute de patru implanturi pot avea rezultate favorabile pe termen mediu și lung, dar unele studii au observat mai multe complicații tehnice față de grupurile cu șase implanturi. Prin urmare, patru implanturi pot fi suficiente pentru anumite cazuri, dar nu reprezintă o soluție universală.
O lucrare pe șase implanturi poate fi indicată atunci când:
În anumite cazuri, o arcadă mai largă, anatomia disponibilă sau particularitățile restaurării pot face utilă utilizarea unui număr mai mare de puncte de sprijin. Decizia nu se bazează însă exclusiv pe existența osului, ci și pe designul restaurării și pe biomecanica acesteia.
“Forțele masticatorii crescute, particularitățile ocluzale sau anumite caracteristici ale lucrării pot determina medicul să ia în calcul șase implanturi, dar literatura nu permite formularea unei reguli conform căreia un pacient cu forțe masticatorii mari trebuie obligatoriu tratat cu șase implanturi. Datele comparative disponibile arată rezultate clinice apropiate între cele două protocoale, ceea ce susține necesitatea unei decizii individualizate.” – Dr. Horațiu Dobre
Tratamentul începe cu evaluarea clinică și imagistică și continuă cu planificarea chirurgicală și protetică. În cazul reabilitărilor complete, medicul trebuie să stabilească nu doar poziția implanturilor, ci și poziția viitorilor dinți, relația cu țesuturile moi și modul în care restaurarea va funcționa.
Consultația inițială include istoricul medical și examinarea clinică. Medicul analizează gingiile, mușcătura, starea dinților existenți și eventuale focare de infecție. În cazul unei reabilitări complete, obiectivul este identificarea factorilor care pot influența rezultatul final.
CBCT-ul oferă informații tridimensionale despre volumul și anatomia osului, în timp ce scanarea intraorală poate furniza date necesare pentru planificarea protetică.
Medicul va stabili numărul și poziția implanturilor în raport cu osul disponibil și cu viitoarea lucrare. Poziția implanturilor trebuie să permită realizarea unei lucrări care să răspundă cerințelor funcționale și estetice. În anumite cazuri poate fi utilizat un ghid chirurgical.
Înaintea intervenției pot fi necesare tratamente suplimentare, precum extracția dinților care nu mai pot fi salvați sau proceduri de augmentare osoasă.
Inserarea implanturilor se realizează sub anestezie. Dacă sunt îndeplinite criteriile pentru încărcare imediată, o lucrare provizorie fixă poate fi aplicată în primele 24–48 de ore.
Studiile privind reabilitările complete pe 4 implanturi au documentat protocoale în care restaurarea provizorie a fost fixată în maximum 24 de ore, cu rezultate clinice favorabile la pacienți selectați.
Osteointegrarea reprezintă procesul prin care implantul se integrează în țesutul osos. În această perioadă, implanturile sunt monitorizate clinic și, atunci când este indicat, radiologic. Stabilitatea poate fi reevaluată prin dispozitive precum Ostell Beacon.
Durata până la restaurarea definitivă depinde de stabilitatea implanturilor, calitatea osului, protocolul utilizat.
După integrare, dacă evaluarea clinică indică faptul că implanturile și țesuturile din jur sunt pregătite, se aplică restaurarea definitivă.
Medicul verifică adaptarea lucrării protetice, fonetica și funcția. De asemenea, pacientul trebuie instruit în privința igienei și a controalelor periodice, deoarece succesul nu depinde doar de implanturi, ci și de controlul complicațiilor biologice și tehnice.
Unul dintre avantajele conceptelor de reabilitare pe 4 sau 6 implanturi este posibilitatea de a înlocui toți dinții de pe o arcadă dentară utilizând un număr limitat de implanturi.
În anumite situații, poziționarea strategică a implanturilor poate permite evitarea unor proceduri extinse de augmentare osoasă, în special atunci când anatomia permite utilizarea zonelor de os disponibile.
Restaurările fixe pe implanturi pot îmbunătăți funcția orală și satisfacția pacienților edentați.
Studiile privind conceptul All-on-4 au raportat îmbunătățiri ale calității vieții orale și ale satisfacției, iar comparațiile dintre protezele fixe și cele mobile au arătat că soluțiile fixe pot reprezenta o alternativă apreciată de pacienți în anumite situații. Beneficiile estetice, susținerea buzelor și integrarea socială depind însă de designul restaurării și de particularitățile individuale.
La DENT ESTET există un protocol digital bine stabilit pe care echipa multidisciplinară îl aplică pentru sistemele de implanturi recunoscute internațional. Integrarea acestui protocol în cadrul laboratorului propriu ASPEN și experiența clinică în reabilitările orale complexe înclină balanța către o experiență cât mai confortabilă a pacientului.
Din punct de vedere medical, elementul esențial rămâne faptul că un protocol de încărcare imediată trebuie aplicat numai atunci când criteriile clinice sunt îndeplinite. Literatura arată că restaurarea provizorie imediată poate fi utilizată cu succes în cazuri selectate, însă alegerea între patru și șase implanturi, precum și decizia privind încărcarea imediată, trebuie individualizate în funcție de os, stabilitatea implanturilor, anatomie și planul protetic.
În anumite cazuri, da. Studiile clinice arată că o proteză fixă completă poate fi susținută cu succes de 4 implanturi, inclusiv la nivelul maxilarului, atunci când există o selecție corespunzătoare a pacientului, stabilitate suficientă și un plan protetic adecvat. Patru implanturi nu sunt însă suficiente pentru orice pacient, iar decizia se bazează pe evaluarea individuală.
Nu există dovezi care să permită această concluzie ca regulă generală. Studiile clinice au raportat rezultate similare pentru numeroși parametri clinici, deși pot exista diferențe privind anumite complicații tehnice și particularități protetice. Alegerea între patru și șase implanturi trebuie făcută în funcție de situația pacientului.
Da, numărul de implanturi poate fi diferit între cele două arcade atunci când anatomia, volumul osos, ocluzia și planul protetic sunt diferite. Maxilarul și mandibula prezintă particularități anatomice și biomecanice distincte, iar planificarea nu trebuie să presupună că aceeași configurație este obligatorie pentru ambele arcade.
Nu în toate cazurile. Unele configurații implantare, în special cele care utilizează strategic osul disponibil, pot permite reducerea necesității unor proceduri extinse de augmentare. În alte situații, lipsa unui volum osos suficient poate face necesară augmentarea sau o altă procedură reconstructivă. Decizia se bazează pe investigația imagistică și pe poziția planificată a implanturilor.
Durata diferă în funcție de situația clinică și de protocol. Nu există un interval unic aplicabil tuturor pacienților. Unele protocoale de cercetare au utilizat perioade de câteva luni înainte de restaurarea definitivă, inclusiv aproximativ șase luni în anumite studii cu încărcare provizorie imediată.
Pierderea unui implant nu înseamnă automat pierderea întregii lucrări, însă consecințele depind de momentul pierderii, poziția implantului, numărul de implanturi rămase și designul restaurării. Medicul poate decide monitorizarea, îndepărtarea implantului și, după vindecare, înlocuirea acestuia sau modificarea planului protetic, în funcție de caz.
În primele zile și săptămâni, recomandările alimentare trebuie stabilite de medic în funcție de stabilitatea implanturilor și de tipul lucrării provizorii. În protocoalele de încărcare imediată, controlul solicitărilor mecanice este important, astfel că dieta poate fi temporar adaptată pentru a reduce forțele exercitate asupra restaurării.
Igiena trebuie adaptată configurației lucrării și trebuie să permită curățarea suprafețelor protetice și a zonelor din jurul implanturilor. Medicul sau igienistul dentar poate recomanda combinații de periaj, periuțe interdentare, ață dentară specială sau alte dispozitive, în funcție de accesul disponibil.