
Implanturile dentare Nobel Biocare™ sunt printre cele mai recunoscute la nivel mondial, bazându-se pe 65 de ani de cercetări și studii științice. Însă, mai mult decât atât, implanturile Nobel Biocare sunt primele implanturi care au stat la baza protocolului „Dinți ficși într-o zi".
Este vorba despre un tratament care îți permite să poți pleca din cabinet cu un zâmbet complet funcțional în doar 24 de ore, chiar dacă suferi de edentație totală sau atrofie osoasă severă.
Datorită implanturilor Nobel Biocare și protocolului „Dinți ficși într-o zi", nu mai este nevoie de luni de așteptare, vizite repetate sau soluții provizorii incomode.
În acest articol, vom afla care sunt avantajele implanturilor Nobel Biocare, comparativ cu alte tipuri de implanturi, dar și de ce aceste implanturi reprezintă o soluție optimă pentru a te bucura de dinți ficși în 24 de ore în cadrul clinicilor DENT ESTET.
Implantologia dentară, așa cum o cunoaștem astăzi, își are rădăcinile într-o descoperire revoluționară din anii 1950. Profesorul suedez Per-Ingvar Brånemark a observat că osul se poate integra perfect cu titanul, un fenomen pe care l-a numit osteointegrare. În 1965, a plasat primul implant dentar din titan din lume, punând bazele unei industrii care avea să schimbe viața a milioane de oameni.
Nobel Biocare, compania care a susținut și dezvoltat această descoperire, este astăzi lider global în implantologie, cu peste 65 de ani de inovație continuă. Conceptul „Dinți ficși într-o zi" reprezintă evoluția naturală a acestei viziuni: șansa la un zâmbet complet, rapid și fără compromisuri pentru cei care se confruntă cu dinți lipsă sau irecuperabili.
Astăzi, implanturile dentare Nobel Biocare se disting prin modul în care este tratată suprafața lor, ca urmare a două tehnologii inovatoare, Xeal și TiUltra, ceea ce le conferă o poziționare premium pe piața mondială a implantologiei.
Datorită acestor tehnologii, implanturile Nobel Biocare permit osteointegrarea chiar și în cazurile dificile, dar și aderarea gingiei la zona unde implantul întâlnește coroana dentară, creând o protecție suplimentară.
Tratamentul Dinți ficși într-o zi se referă la procedura prin care poți pleca din cabinetul stomatologic cu o lucrare dentară provizorie fixă, chiar dacă te confrunți cu probleme dentare grave, precum edentația totală sau dinți irecuperabili din cauza bolii parodontale.
În funcție de recomandarea clinică, te poți bucura de dinți ficși în 24-48 de ore de la operația de fixare a implanturilor, ceea ce te va ajuta să îți recapeți încrererea în tine și să te integrezi social mult mai ușor.
Dacă te întrebi cum este posibil să pleci acasă cu dinți ficși în aceeași zi, îți spunem că la DENT ESTET procedura urmează pași bine definiți, care transformă planificarea digitală în zâmbetul tău nou.”, explică Dr. Horațiu Dobre, medic specialist Chirurgie dento-alveolară.
Iată ce se întâmplă de la prima consultație până la montarea dinților provizorii.
Cât de repede poți avea dinți ficși într-o zi depinde de mai mulți factori, precum:
„Tehnologiile moderne de care dispunem în cadrul clinicilor DENT ESTET ne permit să stabilim cu precizie, pe de o parte, dacă osul alveolar permite realizarea procedurii Dinți ficși în 24 de ore. Iar pe de altă parte, putem măsura cu precizie de microni dacă implantul este stabil imediat după inserare. Această stabilitate primară ne arată dacă putem monta dinții provizorii în aceeași zi sau dacă trebuie să așteptăm câteva săptămâni, până la finalizarea procesului de osteointegrare.”, explică Dr. Horațiu Dobre, medic specialist Chirurgie dento-alveolară.
Implanturile premium Nobel Biocare au o suprafață hidrofilă, care atrage celulele din sânge și facilitează integrarea rapidă în os. Practic, osul "prinde" implantul mai repede și mai solid, ceea ce înseamnă rezultate mai previzibile și succes pe termen lung.
Implanturile dentare Nobel Biocare au numeroase avantaje competitive, motiv pentru care astăzi sunt printre cele mai renumite la nivel mondial.
Iată care sunt principalele avantaje, în funcție de tipul de implant:
Fiecare tip de implant Nobel Biocare este proiectat pentru stabilitate maximă:
Beneficiile practice pentru tine:
Rapiditatea procesului de osteointegrare este dovedită clinic prin studii pe termen lung. Cu peste 65 de ani de experiență și inovație continuă, Nobel Biocare este liderul global în implantologie dentară, bazându-se pe descoperirea revoluționară a osteointegrării realizată de Per-Ingvar Brånemark.
Tehnologiile TiUltra și Xeal accelerează procesul de integrare osoasă prin crearea unei suprafețe active la nivel molecular, care atrage și stimulează celulele osoase să se atașeze mai rapid de implant.
Studiile clinice demonstrează:
În practică, osteointegrarea rapidă înseamnă:
Pentru sistemul de implanturi dentare All-on-4®, osteointegrarea rapidă este fundamentală: permite montarea unei structuri fixe complete pe doar 4 implanturi în aceeași zi, oferind pacienților cu edentație totală dinți ficși în 24 de ore și șansa la o viață normală imediat după intervenție.
Cu implanturile Nobel Biocare, nu trebuie să aștepți luni întregi cu un zâmbet incomplet.
Tehnologiile avansate precum NobelActive® și All-on-4® permit fixarea unei danturi funcționale în timp record.
În plus, implanturi precum NobelReplace® CC, NobelParallel™ și NobelPearl™ oferă estetică superioară datorită unor caracteristici speciale:
Fiecare implant Nobel Biocare beneficiază de peste 65 de ani de cercetare științifică și milioane de cazuri clinice de succes în întreaga lume.
Astfel, pentru implantul NobelReplace® CC, rata de supraviețuire demonstrată de studii este de 98.9% la 3 ani. Acest tip de implant, la fel ca NobelParallel™ sau NobelPearl™, este biocompatibil, ceea ce permite o integrare optimă în organism.
Dacă factorii medicali permit această procedură, durata este de câteva zile din momentul consultației până la intervenția propriu-zisă.
Procedura de inserare a implanturilor dentare nu este dureroasă, singurul moment în care poate fi perceput disconfort redus este post-operator, perioadă ce le revine vindecării gingiei și conformării osoase.
Acest tratament este recomandat persoanelor care sunt edentați total sau ai căror dinți sunt compromiși, din cauza cariilor severe sau a bolii parodontale.
Procedura Dinți ficși într-o zi implică riscuri minime, orientate în jurul stării de sănătate a pacienților, dar cu o pregătire preoperatorie potrivită și prin respectarea unui protocol chirurgical bine stabilit putem limita orice complicație posibilă, inflamatorie sau infecțioasă.
Dinții ficși din ziua intervenției au un caracter provizoriu, pacientul fiind nevoit să respecte o dietă cu alimente moi timp de aproximativ 6 luni. În acest interval, se incheie procesul de osteointegrare, care permite fixarea lucrării fixe definitive și reluarea unui stil de viață normal, fără restricții.