Halitoza: de ce apare respirația urât mirositoare și cum se tratează

Halitoza, numită și halenă sau respirație urât mirositoare, poate fi temporară sau persistentă. În aproximativ 80–90% dintre cazuri, cauza se află în cavitatea orală, cel mai frecvent la nivelul limbii, gingiilor sau în zonele unde se acumulează placa bacteriană. Dacă mirosul persistă în ciuda unei igiene corecte, cauza trebuie identificată înainte de alegerea tratamentului.

Halitoza, pe scurt

• halitoza înseamnă respirație persistent neplăcută;
• 80–90% dintre cazuri au o cauză orală;
• depozitele bacteriene de pe limbă și afecțiunile parodontale sunt cauze importante;
• gura uscată, fumatul și unele alimente pot contribui;
• o parte mai mică dintre cazuri au cauze ORL, digestive sau sistemice;
• tratamentul eficient depinde de identificarea cauzei.

Halitoza descrie prezența unui miros neplăcut al aerului expirat. Nu orice modificare a respirației indică însă o afecțiune. Mirosul poate apărea temporar după consumul anumitor alimente sau poate persista din cauza unei probleme orale ori, mai rar, a unei afecțiuni din afara cavității orale.

Propria respirație este dificil de evaluat obiectiv. Unele persoane nu observă mirosul, în timp ce altele îl percep chiar dacă acesta nu este confirmat de cei din jur. Atunci când există o suspiciune, evaluarea realizată de medicul stomatolog poate ajuta la identificarea sursei.

Respirația neplăcută temporară

Respirația poate avea un miros neplăcut dimineața, după perioade lungi fără alimente sau lichide ori după consumul de usturoi, ceapă, condimente, cafea sau alcool.

În timpul somnului, cantitatea de salivă scade. Bacteriile și resturile alimentare sunt îndepărtate mai lent, iar compușii cu miros neplăcut se pot acumula. De regulă, respirația revine la normal după hidratare, periaj și curățarea limbii.

Halitoza persistentă

Halitoza devine o problemă atunci când mirosul persistă sau reapare frecvent, fără să poată fi explicat doar prin alimentație. În aceste situații, simpla utilizare a gumei de mestecat, a spray-urilor sau a dropsurilor mentolate nu tratează cauza.

Halitoza persistentă poate fi asociată cu acumulări bacteriene pe limbă, gingivită, parodontită, carii, infecții dentare sau reducerea fluxului salivar. Identificarea sursei este esențială pentru alegerea tratamentului potrivit.

Mirosul caracteristic apare în special atunci când bacteriile descompun resturile alimentare, celulele descuamate și proteinele din cavitatea orală. În acest proces sunt eliberați compuși volatili ai sulfului, responsabili pentru o mare parte dintre cazurile de halitoză orală.

Depozitele bacteriene de pe limbă

Suprafața limbii prezintă numeroase șanțuri și papile în care se pot acumula bacterii, resturi alimentare și celule descuamate. Depozitul lingual, mai ales cel situat în partea din spate a limbii, este una dintre principalele surse ale respirației neplăcute.

Curățarea limbii poate reduce cantitatea acestor depozite, dar trebuie realizată blând, fără a produce leziuni sau sângerare.

Gingivita și parodontita

Placa bacteriană și tartrul acumulate la nivelul dinților și sub gingie pot provoca inflamație gingivală. În gingivită, gingiile pot fi roșii, sensibile sau pot sângera la periaj.

În parodontită se formează spații între dinte și gingie, numite pungi parodontale, în care bacteriile sunt dificil de îndepărtat prin igiena obișnuită. Aceste acumulări pot contribui la apariția halitozei persistente și necesită, în funcție de diagnostic, tratament parodontal.

Cariile și infecțiile orale

Cariile profunde, resturile alimentare reținute în cavități, infecțiile dentare și abcesele dentare pot produce un miros neplăcut. Halitoza poate fi asociată și cu lucrări dentare care nu mai sunt corect adaptate sau cu proteze igienizate insuficient.

Tratamentul se stabilește după examinarea clinică și, atunci când este necesar, după investigații radiologice.

Xerostomia

Xerostomia sau senzația de gură uscată poate fi asociată cu o cantitate redusă de salivă. Saliva contribuie la curățarea cavității orale și la neutralizarea acizilor produși de bacterii. Când fluxul salivar scade, placa bacteriană și resturile alimentare se pot acumula mai ușor.

Gura uscată poate apărea din cauza deshidratării, respirației orale, fumatului, anumitor medicamente sau a unor afecțiuni ale glandelor salivare. Dacă simptomul persistă, este importantă identificarea cauzei.

Fumatul

Tutunul lasă un miros specific în cavitatea orală și poate favoriza uscarea gurii. În plus, fumatul crește riscul de afecțiuni gingivale și parodontale, care pot contribui la halitoză.

Fumatul poate modifica și percepția mirosului, motiv pentru care unele persoane nu își observă propria respirație neplăcută.

Alimente și băuturi

Usturoiul, ceapa, unele condimente, cafeaua și alcoolul pot modifica temporar mirosul respirației. După digestie, anumite substanțe ajung în circulația sangvină și sunt eliminate inclusiv prin plămâni. Din acest motiv, periajul poate reduce mirosul din cavitatea orală, dar nu îl poate elimina întotdeauna imediat.

Dietele foarte restrictive și perioadele lungi de post pot modifica, de asemenea, respirația.

Da, dar cauzele extraorale sunt mai puțin frecvente decât cele aflate în cavitatea orală. Dacă medicul stomatolog exclude o problemă dentară sau parodontală, poate recomanda evaluarea de către un medic din altă specialitate.

Printre cauzele posibile se numără:

• infecțiile sinusurilor și secrețiile nazale care se scurg spre gât;
• amigdalita și depozitele formate la nivelul amigdalelor;
• respirația orală și obstrucțiile nazale;
• refluxul gastroesofagian, în anumite cazuri;
• unele afecțiuni respiratorii;
• diabetul necontrolat;
• afecțiunile renale sau hepatice avansate;
• administrarea unor medicamente care reduc secreția salivară.

Afecțiunile digestive nu reprezintă cauza principală a halitozei. De aceea, evaluarea începe de obicei la medicul stomatolog, iar investigațiile suplimentare sunt recomandate în funcție de simptome și de rezultatele consultației.

Tratamentul se stabilește în funcție de cauză. Produsele care parfumează respirația pot avea un efect temporar, însă halitoza va reapărea dacă sursa nu este eliminată.

Tratarea cauzelor dentare și parodontale

Dacă halitoza este asociată cu placa bacteriană, tartrul sau gingivita, tratamentul poate începe cu o ședință de profilaxie dentară profesională.

Cariile, infecțiile dentare și lucrările protetice neadaptate trebuie tratate separat. Medicul stabilește conduita după examinarea întregii cavități orale.

Curățarea limbii și igiena orală

Igiena zilnică trebuie să includă:

• periajul dinților de două ori pe zi, timp de aproximativ două minute;
• folosirea unei paste de dinți cu fluor;
• curățarea zilnică a spațiilor dintre dinți cu ață dentară sau periuțe interdentare;
• curățarea blândă a limbii cu o racletă sau cu un dispozitiv dedicat;
• igienizarea zilnică a protezelor sau a aparatelor dentare mobile.

Dușul bucal poate completa igiena orală în anumite situații, dar nu înlocuiește periajul și curățarea mecanică a spațiilor interdentare.

Gestionarea gurii uscate

Hidratarea regulată și stimularea secreției salivare pot ajuta atunci când halitoza este asociată cu gura uscată. Guma de mestecat fără zahăr poate stimula temporar producția de salivă, dacă nu există contraindicații.

Dacă xerostomia persistă, medicul poate analiza cauzele posibile, inclusiv medicamentele administrate. Tratamentul prescris nu trebuie întrerupt sau modificat fără recomandarea medicului curant.

Rolul produselor pentru respirație

Apa de gură, spray-urile și dropsurile pot reduce temporar mirosul, dar nu înlocuiesc tratamentul stomatologic. Unele ape de gură au ingrediente antibacteriene, însă produsul potrivit și durata utilizării trebuie alese în funcție de nevoile pacientului.

Produsele care conțin alcool pot accentua senzația de gură uscată la unele persoane. Folosirea îndelungată a apelor de gură medicamentoase fără recomandare profesională nu este indicată.

Tratarea cauzelor extraorale

Atunci când examinarea stomatologică nu identifică o cauză orală, pacientul poate fi îndrumat către medicul de familie sau către un specialist ORL, gastroenterolog ori dintr-o altă specialitate.

Tratamentul urmărește afecțiunea care produce simptomul. Halitoza nu se tratează separat dacă sursa se află în afara cavității orale.

Pentru a reduce riscul reapariției respirației neplăcute:

• periază dinții de două ori pe zi;
• curăță zilnic spațiile interdentare și suprafața limbii;
• respectă controalele stomatologice și ședințele de igienizare recomandate;
• consumă suficientă apă;
• evită fumatul;
• limitează consumul excesiv de alcool;
• curăță corect protezele și aparatele dentare mobile;
• nu încerca să maschezi pe termen lung mirosul cu produse mentolate;
• solicită o evaluare dacă observi sângerare gingivală, durere sau gură uscată persistentă.

Frecvența consultațiilor și a igienizărilor profesionale se stabilește individual, în funcție de sănătatea gingiilor, riscul de carie și tratamentele existente.

Programează un consult stomatologic dacă respirația neplăcută persistă timp de câteva săptămâni, deși respecți regulile de igienă orală.

Evaluarea este indicată și dacă halitoza este însoțită de:

• gingii roșii, umflate sau care sângerează;
• depuneri vizibile de tartru;
• gust neplăcut persistent;
• durere dentară;
• sensibilitate sau umflătură la nivelul gingiei;
• secreții în jurul unui dinte;
• mobilitate dentară;
• gură uscată persistentă;
• probleme legate de proteze sau lucrări dentare.

Medicul stomatolog poate examina dinții, gingiile, limba și lucrările dentare pentru a identifica sursa. Dacă nu este găsită o cauză orală, poate recomanda investigații suplimentare.

Respirația neplăcută persistentă poate fi semnul unei probleme care necesită tratament.