
Extracția unui implant dentar este intervenția prin care se scoate din os un implant care nu mai poate fi păstrat în siguranță. Spre deosebire de un dinte natural, implantul este un corp străin fixat în os, astfel că sunt necesare tehnici speciale pentru a proteja cât mai bine osul și gingia.
Decizia privind extracția unui implant dentar se ia doar după o analiză atentă a cauzelor pentru care implantul a eșuat. Este vorba despre o infecție a țesutului din jurul implantului, lipsa de osteointegrare (procesul prin care șurubul implantului se fixează în os), fracturi sau greșeli de poziționare.
În acest articol, vom analiza care indicațiile extracției unui implant, etapele procedurii, dar și cât durează recuperarea după o astfel de procedură.
Există mai multe cauze care ar putea conduce la extracția unui implant dentar.
Cea mai frecventă cauză este infecția de tip periimplantită, care afectează osul din jurul implantului și duce la pierderea stabilității.
Medicul implantolog se poate folosi de investigații precum radiografia dentară, pentru a observa zona în care au apărut probleme.
“De asemenea, în cadrul clinicilor DENT ESTET, utilizăm dispozitivul Osstell Beacon®, pentru monitorizarea și evaluarea osteointegrării, deoarece ajută la aprecierea corectă a momentului de încărcare a implantului cu lucrarea definitivă.”, precizează Dr. Andrei Iamandoiu, Medic specialist Chirurgie stomatologică și Maxilo – Facială în cadrul clinicilor DENT ESTET.
Periimplantita poate apărea mai ales la fumători, diabetici sau persoane cu igienă deficitară. Dacă tratamentele nu reușesc, implantul trebuie scos pentru a opri infecția.
Alte cauze care pot conduce la extracția unui implant dentar sunt:
Uneori, chiar și un implant stabil, dar pus într o poziție proastă din punct de vedere estetic sau funcțional, trebuie extras și înlocuit.
Putem vorbim despre o procedură minim invazivă atunci când implantul este deja slăbit și poate fi îndepărtat fără a afecta structura osoasă din jur.
Scopul principal este scoaterea completă a implantului și conservarea osului, astfel încât zona să poată fi pregătită pentru o viitoare reimplantare.
În aceste situații, sunt utilizate instrumente speciale care permit „deșurubarea” implantului într-un mod controlat, cu traumă minimă asupra osului și a țesuturilor înconjurătoare.
Dacă implantul este prins bine, se folosesc freze speciale, piezotom sau laser pentru a elibera osul din jur, evitând deteriorarea zonelor sensibile, cum ar fi sinusul sau nervul mandibular.
Atunci când implantul este bine integrat în os, extracția devine o intervenție mai complexă.
“În astfel de cazuri, folosim freze speciale, piezotom sau laser pentru a îndepărta cu precizie osul din jurul implantului, astfel încât acesta să poată fi extras în siguranță. Tehnicile moderne permit protejarea zonelor sensibile, precum sinusul maxilar sau nervul mandibular. În acest fel, reducem riscul complicațiilor și asigurăm condițiile pentru o vindecare corectă a zonei tratate. ”, explică Dr. Andrei Iamandoiu.
Înainte de intervenția de extracție a implantului, medicul implantolog va realiza o evaluare clinică și radiologică (cu ajutorul tomografiei computerizate CBCT), pentru a vedea cât os există și cât de aproape sunt structurile importante.
Prima etapă a procedurii de extracție este anestezie locală și pregătirea zonei. Uneori, se poate face și cu sedare ușoară.
Urmează etapa de îndepărtare a implantului. Dacă acesta este mobil, se extrage simplu; dacă este bine fixat, se face o mică deschidere în gingie și se taie controlat puțin os din jur până când implantul se poate scoate.
După extracție, zona se poate umple cu material de grefă osoasă, pentru a ajuta la refacerea volumului. În ultima fază, se închid gingiile și se recomandă tratament cu calmante, antiseptice și controale periodice.
În cazul în care planificarea intervenției a fost făcută corect, ținând cont de rezultatele evaluării clinice și radiologice, riscurile extracției unui implant dentar sunt reduse.
După procedură, poate apărea sângerarea, inflamarea zonei sau pierdere de os.
Există însă și riscul ca, în zona maxilarului, să apară comunicări cu sinusul, iar în mandibulă există riscul afectării nervului, cu amorțeli temporare. Uneori osul sau gingia se pot retrage, influențând aspectul estetic.
Alegerea unui chirurg cu experiență și o planificare atentă reduc semnificativ aceste probleme.
Perioada de vindecare variază, deoarece gingia se poate vindeca între 1-2 săptămâni, în timp ce osul are nevoie de câteva luni pentru a se reface complet.
În cazurile cu grefă, vindecarea poate dura până la 6-9 luni.
“Noi le recomandăm pacienților care au avut nevoie de extracția unui implant dentar să mențină o igiena corectă, să evite fumatului și să aibă o alimentație moale. Este nevoie să respectăm indicațiile medicului, pentru a nu apărea complicații. De asemenea, controalele periodice ajută la urmărirea evoluției și la planificarea reimplantării sau a lucrării protetice.”, spune Dr. Andrei Iamandoiu.
După scoaterea implantului, obiectivul principal este refacerea funcției masticatorii și a esteticii zâmbetului, pe termen lung. În funcție de situația clinică, reimplantarea dentară poate fi realizată imediat sau după o perioadă de vindecare, atunci când țesuturile sunt pregătite corespunzător.
Pentru a asigura o poziționare corectă și predictibilă a noului implant, planificarea digitală joacă un rol esențial. În cadrul clinicilor DENT ESTET, evaluarea se face prin scanări digitale și tomografie, care permit realizarea ghidului chirurgical, un instrument valoros ce crește precizia inserării implantului și reduce riscurile intervenției. Evaluarea atentă a structurii osoase este esențială înainte de reimplantare, pentru a stabili dacă este necesară o procedură de regenerare sau augmentare osoasă.
În cazul în care reimplantarea imediată nu este posibilă, pot fi utilizate opțiuni protetice temporare sau definitive, precum lucrări protetice parțiale, pentru a menține funcția și estetica până la momentul inserării unui nou implant.
Alegerea soluției potrivite se face individual, în funcție de nevoile pacientului și de recomandarea echipei medicale.
Implantul se scoate când există infecție severă, mobilitate sau defecțiuni ireparabile.
Operația nu este dureroasă datorită anesteziei.
Gingia se vindecă în circa 2 săptămâni, iar osul în câteva luni.
În multe cazuri, zona poate fi refolosită pentru un nou implant.
Printre riscuri se află infecția, pierderea de os, afectarea nervului sau retracția gingiei.
Prevenția se bazează pe tehnică delicată, igienă bună și controale regulate.