
Parodontoza nu exclude automat posibilitatea unui tratament cu implant dentar, însă boala trebuie evaluată și controlată înainte de inserarea implanturilor.
Sănătatea gingiilor și a osului care susține dinții este esențială atât pentru stabilitatea dinților naturali, cât și pentru succesul pe termen lung al implanturilor dentare.
În acest articol, Dr. Anamaria Ghiurcă, medic specialist Parodontologie, prezintă care este abordarea potrivită în cazul pacienților cu afecțiuni parodontale care necesită tratamente cu implant dentar.
Parodontoza, denumită medical parodontită, este o afecțiune inflamatorie cronică ce afectează țesuturile care susțin dinții: gingia, ligamentele parodontale și osul alveolar. Principala cauză este acumularea plăcii bacteriene, însă evoluția bolii poate fi influențată de factori favorizanți precum:
Boala debutează cu inflamația și sângerarea gingiilor. Pe măsură ce evoluează, pot apărea:
În formele avansate, inflamația afectează progresiv structurile care mențin dintele în os. Pierderea suportului osos determină creșterea mobilității dentare și poate conduce, în final, la pierderea dinților.
Resorbția osoasă apare atunci când inflamația parodontală determină pierderea progresivă a osului alveolar care susține dinții. Pe măsură ce volumul osos scade, dinții beneficiază de un suport tot mai redus și pot deveni mobili.
Cantitatea și calitatea osului sunt importante și atunci când se ia în calcul înlocuirea dinților pierduți prin implanturi dentare. Implantul trebuie inserat într-un volum osos adecvat pentru a putea obține stabilitate și pentru a permite desfășurarea procesului de osteointegrare.
Din acest motiv, pacienții care au suferit pierderi osoase importante din cauza parodontitei pot avea nevoie, în anumite situații, de proceduri de regenerare sau adiție osoasă înaintea ori concomitent cu inserarea implanturilor.
Da, implanturile dentare pot reprezenta o opțiune pentru pacienții cu parodontoză, cu condiția ca boala parodontală să fie tratată, controlată și oprită în evoluție înaintea intervenției.
“Prezența unei inflamații parodontale active poate compromite sănătatea țesuturilor din jurul viitorului implant și poate crește riscul complicațiilor. De aceea, decizia de inserare a implantului se ia numai după o evaluare parodontală și după stabilizarea bolii. Odată obținut controlul inflamației, medicul implantolog poate analiza volumul osos disponibil și poate stabili dacă implantul poate fi inserat în condiții favorabile.” - Dr. Anamaria Ghiurcă, medic specialist Parodontologie în clinica DENT ESTET Aviatorilor 98.
Programează o evaluare parodontală la DENT ESTET
Tratamentul cu implant dentar poate fi recomandat pentru înlocuirea unui singur dinte pierdut, a mai multor dinți sau în cadrul unei reabilitări orale extinse.
Indicația se stabilește individual, după evaluarea clinică și imagistică și în funcție de prognosticul dinților rămași.
În cazul unei afectări parodontale, implantul dentar poate fi indicat atunci când:
Tratamentul cu implant dentar trebuie amânat atunci când există boală parodontală activă sau alte condiții care pot afecta vindecarea și osteointegrarea.
Inflamația gingivală, pungile parodontale active, igiena orală necorespunzătoare sau anumite afecțiuni generale necontrolate necesită evaluare și tratament înaintea intervenției.
Planul de tratament este stabilit în urma unei evaluări complete a sănătății parodontale, a dinților rămași și a structurii osoase. În cazurile complexe, colaborarea dintre medicul parodontolog, implantolog și medicul protetician permite integrarea etapelor într-un plan adaptat situației fiecărui pacient.
Consultația de specialitate permite stabilirea stadiului bolii parodontale și evaluarea posibilității de a păstra dinții existenți sau de a-i înlocui prin implanturi.
Examinarea clinică este completată de investigații radiologice, precum tomografia computerizată CBCT, care poate oferi informații tridimensionale despre volumul osos și structurile anatomice importante pentru planificarea implantului.
Tratamentul parodontal are rolul de a controla inflamația și infecția înainte de inserarea implantului dentar. În funcție de severitatea bolii, acesta poate include:
Doar după stabilizarea afecțiunii medicul poate decide momentul potrivit pentru continuarea tratamentului cu implant dentar.
Tipul și numărul implanturilor sunt stabilite în funcție de numărul dinților pierduți, volumul osos disponibil și amploarea reabilitării necesare.
În cazurile complexe, planul de tratament trebuie să țină cont și de prognosticul dinților rămași. Obiectivul este obținerea unei soluții stabile, funcționale și care să poată fi igienizată și monitorizată corespunzător pe termen lung.
Soluțiile de tip Dinți ficși pe 4 sau 6 implanturi pot fi indicate pacienților cu edentații extinse sau totale și, în anumite situații, celor la care dinții rămași au un prognostic nefavorabil.
Aceste concepte permit susținerea unei lucrări fixe pe 4 sau 6 implanturi, numărul și poziția acestora fiind stabilite în funcție de particularitățile anatomice și osoase ale pacientului.
În cazurile în care sunt îndeplinite criteriile clinice necesare, poate fi posibilă și încărcarea imediată cu o lucrare provizorie fixă, astfel încât funcția și estetica să fie restabilite într-un timp scurt.
Succesul implantului dentar la pacienții cu antecedente de boală parodontală depinde atât de controlul afecțiunii, cât și de menținerea sănătății țesuturilor din jurul implantului pe termen lung.
Tratamentul nu se încheie odată cu inserarea implantului sau montarea lucrării protetice, ci continuă prin monitorizare și prevenție.
Igiena orală riguroasă și controalele periodice sunt esențiale pentru menținerea sănătății implanturilor.
“Placa bacteriană trebuie îndepărtată zilnic, inclusiv din zonele din jurul lucrărilor protetice, iar igienizările profesionale și evaluările periodice permit identificarea precoce a eventualelor semne de inflamație.” - Dr. Anamaria Ghiurcă
Anumite afecțiuni sistemice pot influența sănătatea parodontală și evoluția tratamentului cu implanturi dentare.
Studiile arată că afecțiuni precum diabetul, în special atunci când nu este controlat corespunzător, pot influența vindecarea și răspunsul organismului la infecție. Din acest motiv, istoricul medical și starea generală de sănătate trebuie evaluate înainte de tratament.
Periimplantita poate fi prevenită prin controlul riguros al plăcii bacteriene și monitorizarea periodică a implanturilor și a țesuturilor din jurul acestora. Afecțiunea este caracterizată prin inflamația țesuturilor periimplantare asociată cu pierdere osoasă și poate compromite implantul dacă evoluează fără tratament.
Pacienții cu antecedente de parodontită necesită o atenție suplimentară, deoarece menținerea rezultatului pe termen lung depinde de respectarea programului de controale și igienizări stabilit de medicul parodontolog, dar și de o igienă riguroasă efectuată acasă de către pacient.
Nu în mod automat. Implantul poate fi luat în considerare după tratarea și stabilizarea bolii parodontale și evaluarea condițiilor osoase.
Implanturile nu dezvoltă parodontită, însă țesuturile din jurul lor pot fi afectate de periimplantită, care poate determina pierdere osoasă și, în forme avansate, compromiterea implantului.
Nu în toate cazurile. Necesitatea adiției osoase este stabilită în funcție de volumul și forma osului disponibil în zona în care urmează să fie inserat implantul.
Durata diferă de la un pacient la altul și depinde de stadiul bolii parodontale, necesitatea procedurilor de regenerare osoasă, numărul implanturilor și timpul necesar osteointegrării.
Da, în anumite condiții. Pacienții cu edentație totală pot beneficia de soluții fixe susținute de implanturi, inclusiv All-on-4® sau All-on-6®, dacă evaluarea clinică și imagistică arată că există indicație pentru un astfel de tratament.